Testament: Iubire!

    
     Azi am murit! Nu, nu m-am sinucis, așa cum ai crede, tu m-ai lăsat moartă! Și am zgâriat cu unghiile hainele tale și am urlat în urma ta...dar tu, ce putere cosmică ai avut să mă lași aruncată la picioarele tale, cu visele sângerând, cu trecutul tăiat, cu mintea oarbă? Nimic din ce aveam de spus nu s-a mai zis, n-am auzit regrete, n-am ascultat rugăciuni, ai plecat străngăndu-mi viața în buzunarul tău! Am căutat să respir urma pașilor tăi, am făcut punte din carnea descusută de oase...și m-ai lăsat murind. Îți las testament agonia mea, îți las de plătit fiecare iluzie trăită, fiecare dorință neîmplinita, fiecare dorință amplificată de îmbrățișările tale, le vei plăti cu dobândă, căci eu le-am agonisit cu chinul trecutului meu. Îți las testament spaima ochilor mei, durerea brațelor mele goale de tine, îți las tabloul acestei zile să te însoțească în propria-ți moarte. Da, știu, nu-ți plac culorile lui, prea stridente pentru retina ta dilatată de o fericire inchipuită, nedemna de lumina gândurilor mele. Îți las pe pat amintirea corpului meu, a corpului meu uscat de atingerea ta. Umbra iubirii mele te va prăbuși pe scaunul din grădină. Acolo iti vei da duhul, in gradina rămasă împietrită de adierea promisiunilor tale, niciodată înfăptuite. Îți las testament slăbiciunile mele, obsesiile mele, cicatricile mele, greșeala de a nu te fi mințit, îți las testament oglinda în care mă priveai frumoasă, știu că o vei purta cu tine în dormitorul altei femei. Păstrează-mi, te rog, dorința de familie, ia-o și pe aceasta cu tine, într-o zi vei fi un tată minunat! Strânge resturile noastre și du-le pe malul mării, dă-le foc într-o zi de mai și zâmbește: ai câștigat în fața iubirii! Îți las ca moștenire nebunia mea, te va răscoli în nopțile egoiste ce le vei trăi în corpuri îmbâcsite de tandrețe, îți las moștenire credințele mele, va veni o zi când le vei căuta în praful discuțiilor cu mine. Să cauți în trecut frica mea de a îți spune te iubesc, o vei folosi cat de curând, atunci când, înspaimântat de sigurătate, vei vrea să oprești la tine orice femeie. Nu-ți las nimic din sufletul meu, din felul meu de a te iubi, nu-ți las libertatea și puterea de a mai alege o altă iubire, îți iau cu mine curajul de a mai plânge în fața unei femei, îți dau în schimb bucăți de imaginație, frânturi de perseverență și picături de fantezie. Îți cer să cauți pasiunea și dincolo de trup, îți impun să fii împăcat cu deciziile tale și-mi revendic dreptul de a te fi iubit. Nu pot să-mi cer orele înapoi, dar pot să-ți cedez tot timpul meu. Îți las testament goliciunea ideilor mele, îți las întrebări fără răspuns, îți las o dorință carnala ce nu vei putea să o îneci in mii de valuri, las în tine amprenta curcubeului din mare și dorința de a-ți spune te iubesc in mijlocul muntelui, îți las curiozitatea de a te săruta in ploaie și plec cu pofta de chitară, plec nebună, săraca, puțină. Lângă corpul târât până în ușă, îți las tot egoismul meu, umple-ți pumnii, vei avea nevoie de el puțin câte puțin, nici nu-ți vei da seama cât de ușor îl vei folosi! Ți-aș încredința și rămășițele mele, ai putea face instrumente muzicale, ai putea inventa acorduri din rana lor, dar nu voi face asta, frica ta de lume nu te va lăsa să fii artist! Pe măsuța unde-ți serveam cafeaua vei găsi firele de inspirație, ți le las și pe acestea, poate, într-o noapte de dor, îmi vei compune o baladă. Îți las testament un altar mucegăit, un cântec despre mine. Îmi iau cu grijă poverile de pe umerii tăi și-ți las în loc parfum de tuberoze. Ți-am băut cu sete tot vinul roșu din pahar și l-am înlocuit cu sudoarea așteptării tale, și toate cioburile fericirii mele ți le las testament, ai grijă, și eu m-am tăiat de mii de ori în vorbele tale! Îți las o viață testament dar nu îți las otrava mea, îmi strâng cu avaritate bucuria de a te fi iubit și-ți las în plete durerea de a mă fi atins!