Iti sorbeai cafeaua cu pofta. Eu iti povesteam. Iti povesteam despre mine. Ti-am spus totul. Te-am lasat sa ma cunosti dincolo de tiparele societatii. Stiu, cafeaua era fierbinte si tu nu te puteai concentra la vorbele mele. Altadata te inecai cu zat si iar nu erai atent. Dar eu, eu ti-am spus tot luxul amanuntelor pe care doar oglinda le stia. Tu te-ai incurcat in pauze, in nume, in ani si n-ai descifrat alfabetul meu. Am pierdut zile intregi povestindu-ti cu detalii copilaria mea, iubirile mele, pasiunile mele dar tu cautai personaje si te ancorai in ochii mei. Am trecut cu prezentul de mana prin fata ta si ti-am cerut sa-mi fii calauza, dar tu, tu te-ai speriat de sinceritatea glasului meu si ai crezut ca niciodata nu am sa tac. Azi am tacut. Tacerea mea si linistea bratelor mele te-a incuiat in stramtoarea ideilor tale. Azi puteam sa fiu a ta. Azi puteam sa trec peste prejudecati si tipare si puteam sa te insotesc, nebuna, despletita, la vanatoare de lalele. Dar vezi, tu n-ai stiut sa asculti. Si nu, nu te-am avertizat niciodata. Speram ca tu sa deslusesti ce va urma. Am fost sincera cand ti-am citit in stele ca ma vei pierde. Am fost blanda cand ti-am marturisit ca te iubesc. Dar azi, azi nu ma mai regasesc in cuvintele mele de atunci. Si totusi, ti-am pregatit cuminte, umila, cafeaua in fiecare dimineata. Ti-am recitit fragmente din trecut, ba chiar ti-am pictat ecoul glasului tau in culorile curcubeului. Dar tu, orb si plictisit, puternic si las, iti furisai atentia pe fereastra. Observai toamna, numarai frunzele cazute si cantai in gand refrene de melodii vechi. Nu aveai timp pentru mine decat dimineata, la cafea si nici atunci timpul tau nu era al meu. Era tot al tau, al gandurilor tale cateodata prea batrane pentru lumina viselor mele. Ajungeai tarziu acasa si zambeai spunand ca viitorul ne apartine. Ei bine, azi, ti-am lasat un viitor pustiu. Tu il vei umple cu atingeri ieftin parfumate, cu zambete false in poze fortate, cu animale moarte. Hohotele tale de ras se vor izbi de peretii goi ai casei si se vor prelinge-n lacrimi Nu voi mai fi langa tine sa-ti torn cafea in cana preferata. Vei ramane asa cum te-am cunoscut, nefericit si singur.
Stiam ca ma vei pierde, dar nu stiam cand. Stiam ca ma vei pierde dar nu credeam ca atat de repede. Libertatea mea inchipuita te-a speriat si ai devenit, prin propria-ti definitie, liber. Si nu, nici daca vei invata sa faci cafea nu voi mai sta langa tine, dimineata, la masa sa-ti vorbesc. Si nu, nici toate lalelele din gradina nu ma vor intoarce acasa. Geamantanul meu e plin cu vise despre mine. Am impachetat timpul tau si ti l-am lasat la locul lui, in viata ta. Plec singura. Te las ravasit. Plec fericita. Te las amar. Plec cu sperante. Te las abatut. Eu plec si tu ramai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu