A murit baba!

     Cred ca toti, cel putin o data in viata, am fost la un priveghi de om batran, poate din respect, poate din rudenie, toti am trecut pragul unui mort. Nu e cazul sa ne intristam, oamenii batrani mor! Cred ca prin fiecare sat este o baba d-asta de o uita Dumnezeu pe pamant si ajunge saraca, garbovita de ani si schimonosita de riduri, cu un baston indoit de vreme, sa fie spaima copiilor din zona. Ba ca-i vrajitoare, ba ca-i ghicitoare, cei mici ii gasesc intotdeauna atribute fantastice pentru a-si explica longevitatea exagerata si mai ales uratenia de pe chip, caci deh, niciun om nu imbatraneste frumos.
    Ei bine, ce ma fascineaza pe mine este regia creata in jurul decesului. De dimineata, cand nici bine steagul n-a fost ancorat in poarta, apare coana Floarea cu țața Niculina, si ele in baston, cu un buchetel amarat de flori adunate de prin curte si cu multe lumanari. Aduc multe lumanari ca spera sa primeasca si ele la fel. Langa mort, la ora aia, de obicei sta o ruda mai indepartata, sosita si ea din compasiune cu primul tren. Dupa un "Dumnezeu sa o ierte!" spus din obisnuinta si nu din suflet, aseaza florile in sicriu, aprind o lumanare si incep sa investigheze zona. Depun un efort maret sa-i dea rotocol cosciugului, analizeaza panza, pipaie hainele, dezvelesc pantofii, verifica banutul de la mana, mai aranjeaza si ele putin basmau mortului si se aseaza linistite pe scaunele din jur. Acum investigheaza persoana care priveghea inainte sa vina ele.
- Cine o fi? De unde o fi?
- Pare a fi de la oras! Uite cum e imbracata! - si fel si fel de alte probleme legate de infatisarea persoanei. Cand fiecare si-a tras in sine concluziile, incep sosotelile. Dezvolta scenarii, cum ca ar putea fi verisoara aia cu care baba era certata, sau ar putea fi nepoata aia plecata de ani de zile in Spania, sau ar putea fi fiica fiului mai mare din prima casatorie si uite asa trec cateva ore in care invitatele noastre cos si descos viata bietei moarte. Pe la 10 apar, pe rand, restul babelor din sat, care mai de care mai ologite si mai suferinde. In jurul mortului deja se creeaza atmosferă de balci. Fiecare povesteste ce a mai facut, cate oase o mai dor, cati pui a ma fatat pisica lu' vecinu, cand i-a intarcat vaca, cat mai are de treierat, si vaita de obicei recolta slaba! Si daca nu e anotimpul pentru asa ceva, nu-i nimic, isi amintesc ele cum era cand a dat ploaia si aveau fanul nestrans si porumbul necules! Iata ca momentul mult asteptat apare: se deschide usa si o fata tinerica intra cu cafele si fursecuri. Bataie! Bataie pe cafele! Bataie pe platou! Se termina platoul! Fata mai aduce un platou cu fursecuri pe care babele il privesc de asta data satule si ironice de la distanta. Ba se si cearta  intre ele, fiecare jura ca n-a pus mana pe fursec ba ca are diabet, ba ca asa i-a zis doctoru'. Una din babe, venita mai tarziu la priveghi o trage de maneca pe fata si o ia la intrebari. Dupa ce se pune la punct cu legatura de rudenie si afla tot ce se poate afla despre copiii si nepotii raposatei se aseaza satisfacuta pe scaun. Celelalte babe se strang in jurul ei, uitand de mortul din mijlocul camerei. Se duce vestea, ambalata ca la Acces Direct, din ureche in ureche. Se aud din cand in cand interjectii de uimire.
    O masina se opreste la poarta. O baba mai vioaie afla ca e fiul mortului. Deodata se porneste un cor de jale si urlete si vaicareli...toate il compatimeau cand pe el, cand pe biata moarta. Omul se duce direct in spate incarcat de bagaje. Babele devin suspecte:
- De ce nu plange? Oare nu sufera si el?
- Ce de cumparaturi a facut? Cat l-or fi costat?
- O fi pus baba bani de-o parte?
- Dar totusi parca nu e afectat deloc ca e ma-sa moarta! - si tot asa se framanta pana ce fiul intra in incapere sa-i fie putin alaturi mamei. Babele tac, iau fata de inmormantare si se chinuie sa le cada o lacrima. Analizeaza pe sub batista gesturile fiului. Vreo doua babe incearca sa-l consoleze, ba ca era batrana, ba ca era om bun, ba ca nu le vine sa creada ca mai acu' cateva zile au vorbit cu ea, ba ca si-a presimtit moartea, ba ca vorbea mereu de el. Barbatul da de fiecare data din cap afirmativ, parand ca le asculta. Alte doua babe, simtindu-se nebagate in seama, se ridica si se apropie de sicriu pentru a jeli, asa cum se cuvine. Intra nora, ei bine, acum babele nu-si mai pot stapani curiozitatate si se baga in seama cu aceasta. Trebuie sa scotoceasca, sa afle in ce relatii erau, cand s-au vazut ultima oara, ce-au vorbit, cine pregateste pomana, ce mancare pune pe masa, tot! Satisfacute si de asta data se aseaza iar pe scaune. Vin nepotii care insa ignora total siragul de babe. Stau putin langa mort si pleaca. Babele raman nelamurite si se acuza intre ele ca nu au aflat mai multe. Fac o scurta biografie a babei decedate si noi curiozitati le trec prin minte. Baba avea doi fii, pai unde-i unul? Si acum fiecare isi da cu parerea de ce lipseste celalalt. Una sustine ca e certat cu baba, alta ca e plecat in America, alta ca l-a dezmostenit, alta sustine ca nu l-a anuntat nimeni si tot asa pana ce la poarta opreste alta masina. Baba vioaie anunta ca a venit si cel de-al doilea fiu. Restul babelor nu stiu inca daca sa jeleasca sau nu. Tac malc cu ochii atintiti spre poarta. Iata ca asta a adus coroana, "pe semne ca se simte vinovat" -zice o baba, in timp ce alta o contrazice -"asta o iubea mult pe ma-sa!". Luate prin surprindere, babele tac si admira cu jint privelistea. Cand barbatul saruta mana moartei, atunci sa te tii urlete de incurajare! O baba mai tupeista vrea sa dezlege misterul si-l intreaba:
- Oare de ce o fi murit, maica, ca tare bine se mai tinea pe picioare? Barbatul, din respect, ii raspunde ca a murit de batranete. Baba, traumatizata de raspuns, da afirmativ din cap:
- Pe toti ne paste asta, maica! Mor astia tineri, d'apoi noi! si pleaca victorioasa de la locul meciului.
     Pe dupa-masa, spre seara, vine si popa sa faca slujba. Babele se ridica in picioare si se inchina evlavios. Cu greu se concentreaza la slujba, avand in vedere ca restul familiei s-a adunat in incapere. Popa, sufocat de babe, da afara cateva sa faca loc familiei care tot intra pe usa din spate. Se termina rugaciunile si babele pornesc jalea intr-un cor. Pleaca popa si pleaca si ele, pe rand, cate una, in sir indian. Pe strada o ceata de copii alearga si se joaca. Fac ce fac si se apropie de poarta si tipa:
- A murit baba, baaa!
    Baba sefa, adica acea baba care sustine ca ii era foarte apropiata moartei- exista peste tot cate o astfel de baba, o recunoasteti imediat- iese si tipa la copii sa faca liniste sau sa se joace in alta parte. Ca sa fiti siguri ca o recunoateti, va mai spun ca tot ea e cea care curata cel mai des sfesnicul de lumanari, umbla ca la ea acasa prin toate camerele si sertarele argumentand ca ea stie mai bine unde sunt obiectele defunctei si da sfaturi de inmormantare rudelor. Invarte un cearsaf alb in maini si sustine ca sigur a mai ramas o oglinda neacoperita prin casa pe care ea trebuie sa o acopere, nu de alta dar sa se ridice linistit sufletul la cer.
     Vine noaptea. Babele au plecat la culcare. Rudele fac cu randul la priveghi. Casa si curtea sunt luminate. Asta e un obicei pe la sate. Daca vezi lumina noaptea tarziu intr-o curte, e clar: a murit cineva sau au intrat hotii! Bucataria este plina de cei din familie. Fac liste, calcule, oranduiesc treburi. Se bea cafea sau tarie si se fumeaza mult. Dupa ora 3 se face liniste. Langa mort fac cu randul cei tineri. Stau cate doi langa mort, nu neaparat de frica ci pentru ca trebuie sa mai ia pauze de tigara si atunci, mortul ar ramane fara companie, ceea ce este semn rau ca asa zice baba-sefa. Priveghitorii- daca pot sa-i denumesc asa- mai au o sarcina. Sa pandeasca cand vine pisica la culcare si sa o prinda. Trebuie inchisa in magazie neaparat. Doamne fereste sa intre pisica in camera mortului sau sa-i treaca pe dedesupt ca baba noastra se transforma in strigoi si tot pe ei ii bantuie! Si uite asa, cu atatea griji, imposibil sa-i fure somnul langa mort.
     Se lumineaza de ziua. Tinerii nostri cad obositi cu tot cu cafelele baute peste noapte. Dorm pana in jur de ora 11 cand apare iar siragul de babe, care mai de care mai urlatoare si mai galagioasa. Baba-sefa isi reia locul la picioarele mortului si asteapta intrebari. Ea stie tot ce s-a intamplat in familie si detine amanunte picante despre ultimele scandaluri. Cand una din nepoate intra sa aduca platoul cu fursecuri si cafelele mult asteptate, baba-sefa o mustruluieste:
- Desfa-ti coada impletita, cum sa-ti tii parul impletit?! Tu nu stii ca nu e bine?! Ii incrucisezi drumul mortului! Fata ramane nemiscata cu tava in maini. Celelalte babe sar repede sa o ajute, luandu-i tava.
- Hai, hai mai repede desfa-ti parul ala blestemat ca ii blochezi drumul mortului cu prostia ta! Fata vrea sa iasa din incapere, dar baba o prinde de mana si-i zice, incruntandu-se toata ca nu are voie sa se pieptene, e pacat capital sa te piepteni cand ai mortul in casa.
- Stai asa, si nespalata si nepieptanata, ca nu e bine sa-i faci laturi mortului! Te cheama dupa el! - adauga baba-sefa. Fata incuvinteaza din cap si pleaca aproape plangand. Suparata foc ca traditiile nu sunt respectate, baba-sefa ia la criticat toti tinerii prezenti la priveghi. Fetele sa poarte capul acoperit si baietii sa nu se rada 40 de zile!
- Asa se cuvine! - se auzea vocea batranei prin curte. Tot ea a ordonat asezarea mortului cu capul spre rasarit si cu picioarele spre usa si s-a ocupat sa-i umple geanta din sicriu cu pieptene, cu oglinda, cu ruj, cu ac si ata, cu batista, cu de toate ca sa aiba mortul in viata de apoi!
- Oare o fi pus si penseta si oja si codul de wireless sau nu i-or trebui pe dincolo?! - intreaba tinerii amuzati. Baba-sefa, suparata pe incapacitatea tinerilor din ziua de azi de a respecta traditiile si obiceiurile, ii pune la treaba. Fiecare sa inoade bani in batiste si sa decojeasca mieji de nuca pentru coliva. Tinerii se supun.
    Apune soarele. O ruda intarziata plange langa sicriu. Baba-sefa o atentioneaza ca dupa lasarea noptii, nimeni n-are voie sa planga si o sfatuieste sa taca. Ruda, se simte indreptatita si continua, ba chiar are un aer de superioritate fata de baba sfatuitoare, doar e din familie! Nu-si poate stapani suferinta cumplita si plange pana ajunge sa se inece cu propriile-i lacrimi si sughituri. Cineva vine si o ia pe brate. O duce intr-un pat. Se linisteste. Scopul era atins! Si-a asigurat locul pentru noaptea ce urmeaza.
     Se face liniste. Baba-sefa doarme pe un scaun la picioarele mortului. O vecina ca statea evlavioasa langa sicriu stranuta si trezi baba-sefa:
- Aoleu! Aoleu maica ce necaz, rupe repede o ata de pe haine ca te ia moarta dupa ea! Fir-ar al focului de stranut! Vecina ramane incremenita si fara sa gandeasca isi cauta o ata si o rupe. Spiritele se linistesc din nou. Baba-sefa anunta ca cine pleaca acum spre casa, acolo sa ramana, ca dupa caderea noptii n-ai voie sa te mai intorci la priveghi. Pleaca si ea sa se odihneasca ca doar vine ziua inmormantarii si tinerii astia sigur nu stiu ce sa faca.
     In curte, la lumina becului, se pregateste pomana intr-un ciaun imens. De obicei meniul contine orez sau varza sau sarmale, in cazurile exceptionale, cand pomana nu e de post sau ziua inmormantarii nu cade miercurea sau vinerea. In seara de pe urma, mai mereu vine cate un vecin turmentat care nu-si gaseste locul la priveghi si streseaza rudele pe langa foc, care, ca sa scape de el, ii toarna necontenit in pahar alcool spunandu-i sa verse putin pe jos si pentru moarta.
     Ultima zi a mortului in casa sa. Lume multa, rude si cunostinte indepartate rezeama zidul casei. Toti vorbesc de cu totul altceva: unii de politica, altii de recolta, unii despre vreme, altii despre soarta. Baba-sefa da ultimele instructiuni: insarcineaza tinerii sa puna doliul in piept, aduce gaina si ghiveciul cu flori pentru a le trece pe sub mort la iesirea din casa, se ofera ea sa care diminetile, adica sa duca apa in sat la vecini timp de 40 de zile pentru curatirea sufletului si astfel sa-si ia inapoi gaina si ghiveciul cu flori aduse, numara farfuriile de pomana si gusta toata mancarea facuta cu o seara inainte. Umple o cana cu apa si rupe un colt de paine. Le lasa in curte ca dupa ce vine de la inmormantare sa le urce pe streasina casei, de unde, sufletul sa vina sa se hraneasca in cele 40 de zile cat mai sta pe pamant, printre apropiati. Atentioneaza ca hainele in care a murit trebuie arse si asa cum urca fumul catre cer, asa va urca si sufletul sau. Pregateste apoi cosul pentru biserica si numeste in functii barbatii de prin curte: unul sa duca crucea, altul steagul si tot asa. Ulterior trimite un tanar sa le puna prosoapele la brat. Prosopul mai mare si mai frumos il pastreaza pentru popa si apoi, in ordinea lungimii, prosoapele ajung la restul, adica la dascal, la gropari, la omul care duce crucea, la omul care duce steagul, la omul care duce sfesnicul. Daca mai raman prosoape le atarna de masinile care insotesc cortegiul funerar la cimitir. Baba-sefa deleaga o femeie sa dea cu matura in urma mortului ca e musai sa se faca asa. Iata ca vine si popa sa ia mortul de acasa. Jale mare incepe in toata zona. Nu se stie daca plang rudele sau plang babele din sat. Atmosfera tragica se intretine tot drumul pana la biserica. Babele nu pot tine pasul cu mortul si se pierd usor, usor pe drum. Cortegiul opreste la fiecare rascruce si cineva din fata arunca cu monezi peste credinciosii din urma. Banii nu ajung bine pe jos ca tarla de tigani sosita special pentru asa ceva, aduna cu avaritate fiecare banut. Printre rugaciunile lu' popa se aud injuraturile acestora suparati ca nu au prins mai multi bani. Claxoanele masinilor intretin atmosfera. Pana la poarta bisericii mai raman cativa oameni in alai, de obicei, doar rudele. Pleaca si tiganii si se face liniste. Incepe slujba. Se termina slujba. Nimeni nu zice niciun cuvant despre baba sucombata. Mortul este condus la groapa. Dupa ce este lasat in cavou, sau in pamant, dupa posibilitati, fiecare arunca disperat cate o mana de pamant peste sicriu, sperand ca astfel nu va fi el urmatorul. Baba-sefa arunca doua maini de pamant. Lumea se intoarce in curtea mortului unde se tine pomana mult asteptata. Baba-sefa a ajuns prima, pesemne stia o scurtatura, si ii asteapta pe restul cu o galeata cu apa. Trebuie sa se spele pe maini si sa stropeasca de 3 ori peste cap, asa se face, nu e loc de ripostari, ca altfel baba te ia dupa ea. Cei doi fii ai raposatei sunt debusolati, cu atatea obiceiuri nici n-au avut timp sa-si planga mama si nici sa-si ia la revedere cum se cuvine. In fine, asta e, sa-i fie tarana usoara!