Lasa-ti fricile deoparte, sunt doar o femeie! O femeie care nici ea nu stie ce vrea de la tine. D-aia inca te astept. Sunt aici, debusolata, cu privirea pierduta in cadranul ceasului. Am pus o sticla de vin rosu la racit. Poate totusi vii, poate totusi prinzi curaj in noaptea asta si vii… Nu-ti cer nimic, nu-ti ofer nimic, nici macar nu stiu daca mai am ceva de oferit… Si totusi, sufletul meu e inca viu, se zbate de fiecare data cand ma cuprinzi in brate. Dar tie, tie ti-e frica de mine, ti-e frica ca te-as schimba, ti-e frica ca te-as invata sa razi si sa visezi. Eu cred ca meriti sa te astept, eu cred ca stii si sa iubesti si sa plangi, insa nu stii sa imparti cu nimeni starile tale. Uite, te astept goala si te las sa ma pictezi in doua culori, daca ma vei contura in negru, atunci promit sa nu te mai astept nicicand. Ma uit iar la ceas, e tarziu, ma simt obosita, obosita de tine si de fricile tale. Fac o cafea tare; imi trebuie putere sa te astept. Am curaj, am curaj sa prind zorile treaza si am curaj sa te urasc, desi stiu ca te-as ura cu dorinta, cu dorinta de a-ti strange carnea intre degete, de a te zgaria pe piept pana la sange, cu dorinta de a-ti invineti buzele cu sarutari.
Nu stiu daca e cafeaua amara sau te astept de prea mult timp. Cred totusi ca o sa vii, o sa vii tocmai din frica ce ti-o provoc. O sa vii si o sa plangi inconvoiat la picioarele mele, o sa-mi spui iar ca esti sarac si ca nu-mi poti oferi nimic, iar eu iar iti voi intinde pe tava vinul rosu si dorintele mele. Ti-am spus sa stai linistit, amandoi suntem la fel de saraci, n-avem cu ce sa umplem o zi intreaga, insa noptile, noptile ne apartin doar noua, suntem stapanii orelor tarzii. Mi-e frica sa te cunosc in timpul tau, nu vreau sa stiu ce pasiuni ai si nici nu vreau sa-ti suport tabieturile, nu vreau sa te cunosc certandu-te sau sa te aud cantand. Si mie mi-e frica, dragule…mi-e atat de frica sa nu ajung sa te iubesc! De ce as iubi un om ca tine? Un om care refuza sa creada in fericire, un om care-L reneaga cu toata fiinta pe Dumnezeu, un om care nu iubeste marea, un om care se grabeste mereu sa plece acasa?
Ma uit pe geam si te vad in fata casei. Dupa felul in care ai parcat masina, stiu ca nu esti hotarat sa intri si raman in spatele ferestrei. Fumez o tigara cu ochii atintiti spre tine. Stai nemiscat, pe fata ta se citeste spaima. Stii ca daca intri ma vei iubi mai mult, stii ca daca pleci te vei detesta asa cum am sa o fac si eu. E noapte, iubitule! E noaptea noastra, am asteptat-o atatia ani…intra! Uite, ma duc sa pregatesc paharele de vin rosu. Le-am cumparat special pentru noi. Am desfacut si vinul, intra! Mi-e dor sa beau cafeaua cu tine! Mi-e dor de o dimineata in tricoul tau, mi-e dor de respiratia ta. Promit ca asta noapte nu voi ofta si nici nu voi reprosa ora tarzie! Promit sa nu-ti mai cer tuberoze in mijlocul iernii si promit sa te ascult. Voi vorbi putin si voi rade pentru amandoi.
Se lumineaza de ziua. Nici corpul nu-l mai simt, nici lacrimi nu mai am, ai secat totul in mine asa cum vantul aspru de primavara seaca baltile neadanci. Ma uit pe geam si vad doar rasaritul! Candva il priveam impreuna de pe malul marii. Stiu ca noaptea asta ti-ai adus si tu aminte de noi si de plaja marii. Stiu ca ai regretat ca de dragul meu ai mers la mare, dar nu-i nimic, suntem chit, si eu regret ca nu am baut singura vinul. Acum e prea devreme sau…prea tarziu pentru vin! E liniste in fata casei, e liniste in tot orasul, e liniste in mine! De acum am curaj sa te uit! Nu o sa-ti spun adio ca in filmele de dragoste, dar amandoi vom sti ca a fost ultima noastra noapte!
Te gasesc in fata usii, nervos, cu obrajii rosii, probabil rosii de incertitudinea de a te afla in fata mea. Te invit stangace inauntru in timp ce lumina zorilor imi amorteste gandurile.
- Am venit sa bem cafeaua impreuna…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu