Oamenii din metrou

    

     De cand cu vremea asta de afara, am avut ocazia sa ma plimb mai mult cu metroul. Nu intentionez sa ma vait, desi recunosc ca sufar de o oarecare forma de claustrofobie atunci cand intru in subteran. Sentimentul de panica ma cuprinde de-a dreptul  atunci cand usile se inchid si privind in jurul meu vad doar niste statui plictisite de viata, leganate din cand in cand de miscarea vagoanelor. De la o vreme nu ma mai ingrijoreaza captivitatea metroului, ci ma ingrijoreaza oamenii din metrou. Toti sunt tristi, palizi si sictiriti. Si asta o vad la orice ora, nu doar dupa 4 cand se intorc de la munca. Oamenii din metrou sunt toti bolnavi! La inceput le gaseam scuze, gandeam ca lipsa oxigenului e de vina pentru chipurile apatice, dar acum realizez ca e doar vina lor. Cred ca se simt ca niste sobolani prin cotloanele Bucurestiului. Asa sa fie oare si in Anglia? Tare mi-as dori sa ma plimb cu metroul plin de englezi. 
      De cateva zile ii urmaresc intens pe colegii mei de drum si cand le intalnesc privirile, schitez un zambet cald. Stiti ce se intampla? Se sperie si intorc capul. Nu-s obisnuiti sa primeasca zambete pe sub pamant. Cand usile se inchid, noi devenim o comunitate: comunitatea celor care merge cu metroul in acel moment, intre acele statii! Ar trebui sa vorbim intre noi, sa ne zambim, sa ne compatimim sau din contra sa ne invidiem ca mergem cu metroul si nu cu ratb-ul. Dar nu se intampla asta! Fiecare isi cauta o indeletnicire cat mai repede. Cei care nu-si gasesc nimic de facut, privesc fascinati pe geam. La inceput credeam ca sunt nebuni, e totul o negura, ce sa vezi pe geamul metroului?! Apoi, dupa multe nopti de framantari, am aflat raspunsul: ei nu privesc pe geam, ci privesc ceea ce se reflecta in geam, adica vecinii lor de banca. Astfel ii pot analiza fara pic de rusine sau perdea. Tinerii asculta muzica in casti si ignora total imprejurimile. De multe ori sunt si eu nevoita sa ascult nebunia din castile lor pe care nici macar zgomotul rotilor lovind sina nu reuseste sa o acopere. Mai, si au unii niste casti imense, cat jumatate din cap si dupa atitudinea afisata, cred ca sunt tare mandri de ei, probabil se simt speciali. O alta categorie o reprezinta cei care citesc carti. Astia se lupta aprig sa prinda un loc pe scaune si odata asezati isi deschid cartea satisfacuti, privind la cei din jurul lor cu superioritate. Nu incep sa citeasca imediat ci intai inspecteaza zona si se asigura ca si vecinii din fata vad titlul cartii lor. Ei bine, va propun sa va amuzati cu prima ocazie cand veti merge cu metroul si sa cititi titlurile cartilor din fata voastra. Cata diversitate in unitate! Urmeaza grupul oamenilor care deschid larg ziarul in metrou e pe cale de disparitie din doua motive: fie nu prind ziarul ala gratis care se distribuie pe la metrou, fie citesc presa pe tableta. Cei din urma au intotdeauna o alura de om important, de om care are o oarecare obligativitate de a citi presa pana ajunge la munca. Cei care se delecteaza cu ziarul trebuie sa fie oameni de treaba, mi-am zis eu! Ei intotdeauna deschid larg ziarul si impartasesc informatia cu vecinii din stanga si din dreapta. Pe fata lor se citeste satisfactia de a fi utili! Categoria divelor inca o studiez. Astea urca in metrou, privesc cu mare scarba in jurul lor si daca, dintr-un motiv sau altul, nu au net pe telefon si nu pot comunica in acel moment pe whatsapp, se crispeaza si devin frustate. Atunci, cei cativa neuroni care se sufoca, cum spuneam, din lipsa oxigenului, dau comanda mainilor sa-si apeleze o prietena si sa-si imparta in gura mare ultimele experiente traite. Daca le ascultati, veti vedea ca de obicei povestesc ce au facut in ziua aia sau cel mult, cu o zi inainte. 
     Tare mi-as dori sa fac o campanie de  revitalizare a oamenilor din metrou!
     Daca mai stiti sau mai descoperiti si voi alte categorii, va astept aici cu propunerile!