Strainul

     E cumplit sentimentul de obisnuinta, e dureros cand realizezi ca iubirea a trecut si ca tu, de fapt, nu mai recunosti omul de langa tine, este groaznic sa realizezi ca cel cu care ai impartit totul a devenit...doar un strain! 
     Si Vasile Voiculescu spunea in Lostrita ca "Iubirea este singura eternitate oferita omului"... asa sa fie, oare?!

     Azi m-am trezit, ca de obicei, langa tine. Am incercat cu miscari lente sa ma cobor din pat fara a te trezi. Stiu ca te trezesti morocanos daca nu-ti faci somnul. Am facut cafeaua asa cum iti place tie, dulce si tare, am turnat-o in cestile rosii, stii cestile noastre in care beam cafeaua in weekend, atunci cand stateam la povesti, atunci cand inca mai vorbeam, si am asteptat cuminte sa deschizi ochii. Te-am admirat indelung ca si cum atunci te redescopeream. Aceleasi brate puternice, acelasi par carliontat, aceleasi buze groase... Ma asez langa tine pe pat. Iti prind palma in mana mea si o analizez. A devenit mai aspra. Imi ating obrazul de ea si-mi amintesc felul in care ma mangaiai la inceput, imi mangaiai chipul, obrajii, ochii, parul...nu ai mai facut de mult asta, nici nu stiam ca mana ta a devenit atat de aspra. Ceva s-a schimbat la tine, dar nu stiu ce! Nici eu nu mai sunt aceasi!
     Inainte, cand dormeai, imi placea sa te invelesc cu corpul meu si tu, prin vis, ma strangeai la piept. Mi-aduc aminte ca imi preparai cafeaua si ma trezeai cu sarutari, ma rasfatai cu managaieri. Acum suntem prea grabiti dimineata. Toata ziua alergam de colo-colo si abia daca ne intalnim seara. Mai stii ziua in care mi-am gasit inelul de legodna in zatul cafelei? Te amuzai teribil de fata mea surprinsa si de ingeniozitatea ta! Acum simt sa dau jos acest inel, simt sa-l las pe noptiera si sa fug. Nu vreau sa-ti spun nimic, nu am reprosuri de facut, nu am explicatii de dat! Ce pot sa te intreb? De ce nu ne mai iubim? De ce am devenit straini? Nici tu nu vei avea raspuns...
     Ma asez pe scaun in fata patului, cu cafeaua in mana si continui sa te privesc. Oare suntem inca impreuna din prea mult respect? Dar oare mai suntem impreuna? Sufletele noastre se ciocnesc, se chinuie, se ranesc din prea multa grija. Serile trecute, la petrecerea aceea, ti-am surprins privirea cautand o alta femeie. Te-ai luminat la fata cand ai gasit-o. Apoi, cu un suras trist, te-ai intors catre mine si m-ai sarutat pe frunte. Si Iuda avea sarutul mai cald ca al tau! Si apoi muzica ta a devenit atat de trista, si glasul tau e stins cand imi spui ca ma iubesti...o spui pentru ca stii ca trebuie sa o spui, o spui din recunostinta, o spui ca stii ca asta ma face fericita, dar nu, nu-ti fie teama sa taci, nu mai sunt fericita de mult!
     Ai observat si tu ca noptile suntem prea obositi si nu avem cuvinte suficiente pentru celalalt? Ai observat ca ne ferim privirile pentru a nu ne descoperi adevarul? Nu mi-ai mai spus ca sunt frumoasa de saptamani intregi, nu ti-am mai lipit biletele prin casa cu declaratii de dragoste de luni de zile. Ne-am pierdut! In zadar ne-am cautat noaptea trecuta. M-ai strans in brate prea tare, simteam o violenta ciudata in gesturile tale, o ura care te surprindea si pe tine pe masura ca ma atingeai, imi sugrumai venele si-mi invineteai carnea ca si cum iti obligai trupul sa ma recunoasca. Era un sacrificiu dureros in mangaierile tale. Iar eu, eu ma chinuiam sa simt fiorii de altadata. Dar erai doar un strain pentru mine, tocmai tu, iubitul meu; iubitul meu strain de mine!
     Ieri dimineata ai plecat de acasa si ai uitat sa ma saruti. N-am simtit nevoia, nici nu mi-as fi dat seama daca nu te intorceai din drum, stangaci, sa-mi dai sarutarea cuvenita. Am ramas in spatele usii si am plans! Ceva din noi a murit! M-ai intrebat intr-o zi de ce nu mai bem vinul in paharele cu picior inalt...n-am stiut ce sa-ti raspund, a fost involuntar, nici acum nu stiu de ce am schimbat paharele. Tu nici n-ai observat ca mi-am schimbat culoarea parului si nici eu, pana zilele trecute, n-am observat ca folosesti alt parfum. Mancam rar impreuna, si atunci suntem tristi, nici macar nu ne mai ridicam ochii din farfurie, nu stim ce sa ne mai spunem si ne grabim sa spalam vasele. Ai observat si tu ca nu mai gasim timp sa iesim in parc sau sa mergem la dans, timpul s-a impartit pentru fiecare in alte unitati de masura. Ne instrainam cu frica, ne privim cu mila, ne vorbim putin, ne mintim ca ne iubim!
     Iti las cafeaua pe masuta si imi strang cu grija lucrurile. N-as vrea sa te trezesti, n-as sti ce sa-ti spun. Imi pare rau ca iti voi lasa tie tot ce era al nostru, dar stiu ca te vei trezi si te vei simti usurat de lipsa mea. Suntem doi straini cu amintiri comune! Ne vom elibera de noi si vei vedea ca vom iubi alti si alti straini!