Am venit acasă, tată!

    

   Am venit acasă, tată! Am venit acasă, tată... La cină doar doua tacâmuri... te-am așteptat inconștient, am lăsat liber locul tău la masă, am sperat un zgomot! E surd colindul de afară, e rece pământul in zi de sărbătoare! Plec spre tine... e ziua Crăciunului si eu umblu prin cimitir, nu te caut acolo, dar ma sperie ultima amintire cu tine... acolo te-am lăsat, acolo te-am pierdut, acolo te-am atins ultima oară! Ce ironie! Eram obișnuită cu diminețile de Crăciun și de Paște din cimitir, dar acum se reîntorc in viața mea mai tragic, mai chinuitor, eu atunci te aveam pe tine... acum nu mă mai pot păcăli: pe tine nu pot nici măcar încerca să te înlocuiesc! Și casa... acea casă zgomotoasă, plina de viață, de toate animalele si florile, acea casă care strălucea de luminițe în zi de Crăciun, și câinii lătrau cu bucurie și lemnele trosneau in sobă și atâta voie bună în curte... acea casă e pustie, curtea e goală de viață! Nici un sunet nu mișcă liniștea asurzitoare, nici un câine nu mai aleargă, nici o pasăre nu mai zboară, au murit și plantele, aș fi dorit măcar un păianjen pe pereții reci să-mi țină companie. Aici chiar nu mai stă nimeni?! Am mers în grădină, te-am strigat, altădată răspundeai vesel dintre pomi... nu-mi găsesc rostul și știu că tu ai fi avut să-mi dai un motiv, un îndemn! Erai pentru mine cel mai bun exemplu de integritate, de moralitate, de bunătate, erai stâlpul meu, erai o icoană în fața căreia mă plecam cu mândrie. Te văd puternic, luând o decizie radicală si definitivă, te văd ajutând pe alții, te văd glumind și zămbind strengăreste, te văd muncind, te văd luptând pentru adevăr... E o imagine tulburătoare, e o lume care s-a sfărșit, e spaimă în jurul meu, e groază și frică si neacceptare în mine! Plecarea ta nu mai pot și nu mai vreau să o înțeleg! Am căutat răspuns cu fiecare moarte trăită, am încercat să-mi personalizez credința, am încercat uitarea, am scos forțe noi, puternice, dar am pierdut de fiecare dată... am ajuns la acea concluzie la care doar un bătrân poate ajunge. Sufletul a obosit, s-a îmbolnăvit...
      Azi am simțit că nimic nu mă mai leagă de trecut, azi am făcut curat în amintirile vechi, în amintirile cu păpuși și Moș Crăciun, le-am înlocuit cu amintirile tale... știi, azi am fost și eu Moș Crăciun pentru copiii fără părinți, am dat și ultima jucărie a copilăriei mele și am simțit pentru prima oară, după mulți ani, o bucurie imensă... Anul acesta nu am mai vrut să-l aștept pe Moș Craciun, ce dar ar fi putut să-mi aducă ca eu să mă bucur și să uit că am pierdut tot ceea ce era mai drag, mai frumos într-o viață, puțină și limitată, de om.
     La plecare o pisică îmi iese plângând în cale și mă alintă, o iubesc... era pisica ta, n-a părăsit casa, și ea te mai așteaptă, fără mâncare, fără căldură, abandonată, cu lăbuțele înghețate, își așteaptă cuminte și credincioasă stăpânul...