Trucuri sigure pentru orice dieta

Înainte de a începe o dietă, fie că apelăm la un nutruționist, fie că apelăm la un antrenor de fitness, trebuie să ne asiguram că asta ne dorim cu adevărat. Trebuie să ne punem de acord cu creierul căci altfel ne va trăda la prima prăjitură întâlnită în cale.

Este nevoie de o motivație puternică atunci când porniți într-o cură de slăbire. Nu este recomandat să începeți o dietă atunci când sunteți cu moralul la pământ sau treceți printr-o perioadă grea, vi se va părea un calvar și nu o veți duce la capăt.

     Un pas important este alegerea dietei. Nu orice dietă care este bună pentru unul este bună pentru toți. Trebuie să vă alegeți dieta în funcție de alimentele care vă plac, de stilul de viață și mai ales nu trebuie să o simțiți ca pe o povară. Dacă sunteți o persoană mereu pe fugă, nu adoptați o dietă care vă pune sa cântăriți alimentele înainte sau să aveți ore fixe de masă; din start este o luptă pierdută. Dacă știți că nu vă plac fructele, nu încercați să faceți cure de detoxifiere cu acestea. Nu veți reusi decât să vă dezechilibrați psihicul.

Începeți dieta care vă reprezintă cel mai bine și mâncați tot ce vă este poftă, dar în cantități mai mici. Evitați să mâncați cu câteva ore înainte de culcare. Orice s-ar spune, nu sariți peste micul dejun, aceasta trebuie sa fie cea mai consistentă masă a zilei (si va spun asta din propria-mi experienta, pentru ca ani de zile am zis pas micului-dejun si am ajuns sa ma mandresc cu o forma perseverenta de gastrita). Nu combinați la o masă mai multe feluri de mâncare (de exemplu proteine cu amidon sau carbohidrați) si schimbați pâinea albă cu pâinea prăjită. Veți mânca involuntar mai puțină (exista la Mega Image o paine feliata si deja uscata, va recomand! Este delicioasa si va ajunge cu saptamanile, iar in timp, tot din propria-mi experienta, va spun ca va dezobisnuiti). Dacă vă place cafeaua cu zahăr, nu încercați să o indulciți cu miere sau zaharină decât dacă o suportati, altfel vă veți strica ziua și nu merită pentru 2 lingurițe de zahar. Evitați mai bine sucurile și alcoolul, puteți bea un ceai neîndulcit, puțin acrișor, între mese sau în pauza de tigară de la muncă. Apa nu o beți niciodată în timpul mesei sau imediat după masă, alegeți să o beți înainte astfel vă va ajuta digestia ( de ani de zile eu beau o cana mare de apa dimineata pe stomacul gol, de curand am aflat ca este recomandat pentru intarirea imunitatii). Dacă sunteți o împătimită a dulciurilor, alegeți să manancați prăjitura înainte de masa- astfel ea vă va da energie- acest sfat l-am cules de la antrenoarea de fitness, Florentina Opris.

     O dietă niciodată nu va da roadele așteptate dacă nu va fi însoțită de sport. Dacă nu sunteți obișnuite cu exercițiul fizic, nu trebuie să vă forțați. Începeți cu câteva minute și continuați să măriți timpul alocat sportului până la nivelul la care doriți, atât cât să nu devină o corvoadă. Veți vedea că ulterior veți fi dependentă de mișcare și mult mai activă. Contrar spuselor, după o oră de mișcare, timp în care creierul se oxigenează mai bine, nu vă veți simți obosită, ci veți avea mai multă energie. De aceea nu este recomandat să faceți sport înainte să vă culcați. Pentru a avea un somn liniștitor faceți exerciții de meditație sau de relaxare. Tot de la draga de Florentina Opris am invatat ca dacă vreti să slăbiți faceți mișcare înainte de micul dejun pentru că atunci organismul, având nevoie de energie, va apela la țesutul adipos. Totodată, făcând mișcare dimineața, activați metabolismul și organismul va consuma mult mai multe calorii peste zi. Dacă vreți să vă întăriți musculatura, atunci focusați-vă pe exercițiile de sală făcute după-amiază. Atunci organismul rezistă mai mult și mușchiul este mai pregătit pentru efort. De asemenea, o importanță majoră și de neignorat o reprezinta masajul anticelulitic. Alegeți să mergeți la un salon de remodelare corporală cel puțin o dată pe saptamană. Eu de fiecare data cand intru la cura de slabire/detoxifiere merg si fac drenaj limfatic. In doua luni scap si de cativa centrimetri in talie si de cateva kg nedorite, cu marele beneficiu de a-mi curata organismul de toxine.

     Aceste mici trucuri, urmate cu strictețe, vă vor garanta în timp greutatea dorită, indiferent de regimul alimentar pe care alegeți să-l urmați.

Pe scurt despre Feng Shui

În ultimul timp auzim din ce în ce mai des folosindu-se termenul Feng Shui, însă, de cele mai multe ori, termenul este folosit fie în sens peiorativ, fie pentru a vinde niște obiecte de artizanat la o tarabă în colț de stradă. Total greșit! Feng Shui-ul (vânt și apă) este o știință veche de 6000 de ani, cu rădăcini în China, care studiază energiile din natură și influența acestora asupra noastră; multe din principiile Feng Shui întâlnindu-se chiar și în tradiția poporului roman.

     Fiecare spațiu are propriile sale energii care pot fi pozitive sau negative, astfel prin obiectele cu care îl decorăm putem amplifica sau anula aceste energii. Însă nu este indicat să facem asta fără a consulta în prealabil un maestru Feng Shui. Nu orice pisicuță care își mișcă insistent lăbuța și nu orice fântână curgătoare vor atrage binele asupra noastră. Aceste simboluri puse la întâmplare în locuința noastră pot fi de-a dreptul malefice. În plus, Feng Shui-ul nu presupune folosirea unor obiecte specifice, "fengshuiste" ca remedii pentru armonizarea energiilor dintr-un spațiu, ci presupune folosirea celor 5 elemente (metal, lemn, pământ, apă, foc), astfel încât orice obiect fabricat din unul din aceste elemente poate deveni remediu Feng Shui.

     Culorile, așezarea patului, a biroului, poziționarea oglinzii, toate acestea pot deveni remediu Feng Shui. Când alegem să ne îmbogățim spațiul cu un articol Feng Shui, fie apelam la un adevarat maestru, fie renunțăm pentru a nu amplifica inconștient o energie negativă deja existentă. Doar o persoană acreditată poate măsura- cu aparate specifice- si poate calcula aceste energii. Nu există o hartă prestabilită a energiilor, o hartă care desemnează colțul dragostei sau al carierei și asta din simplul fapt că fiecare spațiu are propria poziționare geografică și propria istorie (anul în care a fost dat în folosință spațiul contează în măsurătorile Feng Shui).

     Dacă vă simțiți obosiți, extenuați, dacă problemele financiare sau cele de sănătate nu contenesc să apară, dacă sunteți în pragul unui divorț sau nu reușiți să atingeți apogeul în carieră, opriți-vă! Luați un loc și reflectați! Poate nu este vina dumneavoastra, ci a energiilor care vă înconjoară. Astfel, să nu vă mirați dacă doctorul Feng Shui pe care îl solicitați să vă vindece locuința vă va sugera să schimbați livingul cu dormitorul sau să schimbați draperiile existente cu unele rosii. Câteodată sunt necesare modificări masive în căminul dvs! 

     Din păcate prețul unei consultații de specialitate cu un practicant al Feng Shui-ului este destul de piperat, însa există câteva sfaturi de urmat care pot îmbunătăți viața dvs, chiar și în lipsa unui specialist.

     Să începem cu dormitorul, acesta este cel mai important spațiu din casă din motive lesne de înțeles: este spațiul în care dormim și ne refacem rezervele energetice. Patul trebuie să fie confortabil și așezat astfel încât dvs să nu stați cu picioarele înspre ușă (pozitia mortului), deoarece energia chi (qi) - care este energia vitală- se va scurge spre ieșire. Obiectele ascuțite, colțurile ar fi bine să nu fie îndreptate către pat- acestea vor tăia energia chi. Oglinzile nu au ce căuta în dormitor, dacă însă există și vă este imposibil să le scoateți afară, acoperiți-le pe timpul nopții pentru ca acestea să nu împiedice, prin reflectare, schimbul de energie. Este interzis să aveți televizor sau orice aparat electronic în camera în care dormiți. Dacă aveți obiceiul de a dormi cu aparatul pornit, să nu vă întrebați de ce vă treziți dimineața lipsiți de energie sau cu o dispoziție proastă. Persoanele care își caută partener ar putea încerca să echilibreze obiectele de pe ambele noptiere, astfel ca ce există în stânga, să existe și pe noptiera din dreapta. Un alt sfat ce vine din această zonă este legat de tablouri: nu este indicat ca în dormitor să împodobiți cu peisaje de luptă, dezolante sau acvatice.

     Încercați pe cât posibil să aruncați lucrurile vechi, fără valoare, pe care oricum nu le mai folosiți,  lăsați livingul și holul cât mai libere și aerisite. Ornați casa cu flori în ghiveci și evitați florile în apă care emană energie negativa pentru că se îndreptă lent către moarte.

     Portretele de familie, pozele de grup își au locul doar în living sau în birou. Biroul propriu-zis este ideal a fi așezat cu fața spre ușă, astfel ca dvs să vedeți cine intră fără a vă întoarce capul. Oglinzile trebuie sa reflecte doar obiecte încărcate cu energie pozitiva, de exemplu un ghiveci cu flori. Ușa de la baie încercați pe cât posibil să o țineți închisă, la fel și capacul toaletei. Robinetul trebuie întotdeauna închis bine, orice defecțiune care implică o scurgere continuă de apa trebuie imediat remediată, deoarece implică și o scurgere continuă de energie.

     Bucătăria are un rol important în viața noastră. Nu așezați aragazul, element de foc, lângă mașina de spălat, element de apă sau lânga frigider. Important este ca aragazul, inima bucătăriei, să stea în mijloc sau orientat astfel încât dvs să puteți privi spre ușă în timp ce gătiți.

     Chiar și în lipsa unui calcul riguros al energiilor din propria locuință, dvs puteți instaura o armonie a obiectelor și un echilibru al culorilor, însă, indicat ar fi fără a vă juca cu elementele de tip Feng Shui.

Cafeaua de la miezul noptii

    
      Lasa-ti fricile deoparte, sunt doar o femeie! O femeie care nici ea nu stie ce vrea de la tine. D-aia inca te astept. Sunt aici, debusolata, cu privirea pierduta in cadranul ceasului. Am pus o sticla de vin rosu la racit. Poate totusi vii, poate totusi prinzi curaj in noaptea asta si vii… Nu-ti cer nimic, nu-ti ofer nimic, nici macar nu stiu daca mai am ceva de oferit… Si totusi, sufletul meu e inca viu, se zbate de fiecare data cand ma cuprinzi in brate. Dar tie, tie ti-e frica de mine, ti-e frica ca te-as schimba, ti-e frica ca te-as invata sa razi si sa visezi. Eu cred ca meriti sa te astept, eu cred ca stii si sa iubesti si sa plangi, insa nu stii sa imparti cu nimeni starile tale. Uite, te astept goala si te las sa ma pictezi in doua culori, daca ma vei contura in negru, atunci promit sa nu te mai astept nicicand. Ma uit iar la ceas, e tarziu, ma simt obosita, obosita de tine si de fricile tale. Fac o cafea tare; imi trebuie putere sa te astept. Am curaj, am curaj sa prind zorile treaza si am curaj sa te urasc, desi stiu ca te-as ura cu dorinta, cu dorinta de a-ti strange carnea intre degete, de a te zgaria pe piept pana la sange, cu dorinta de a-ti invineti buzele cu sarutari.
       Nu stiu daca e cafeaua amara sau te astept de prea mult timp. Cred totusi ca o sa vii, o sa vii tocmai din frica ce ti-o provoc. O sa vii si o sa plangi inconvoiat la picioarele mele, o sa-mi spui iar ca esti sarac si ca nu-mi poti oferi nimic, iar eu iar iti voi intinde pe tava vinul rosu si dorintele mele. Ti-am spus sa stai linistit, amandoi suntem la fel de saraci, n-avem cu ce sa umplem o zi intreaga, insa noptile, noptile ne apartin doar noua, suntem stapanii orelor tarzii. Mi-e frica sa te cunosc in timpul tau, nu vreau sa stiu ce pasiuni ai si nici nu vreau sa-ti suport tabieturile, nu vreau sa te cunosc certandu-te sau sa te aud cantand. Si mie mi-e frica, dragule…mi-e atat de frica sa nu ajung sa te iubesc! De ce as iubi un om ca tine? Un om care refuza sa creada in fericire, un om care-L reneaga cu toata fiinta pe Dumnezeu, un om care nu iubeste marea, un om care se grabeste mereu sa plece acasa?
       Ma uit pe geam si te vad in fata casei. Dupa felul in care ai parcat masina, stiu ca nu esti hotarat sa intri si raman in spatele ferestrei. Fumez o tigara cu ochii atintiti spre tine. Stai nemiscat, pe fata ta se citeste spaima. Stii ca daca intri ma vei iubi mai mult, stii ca daca pleci te vei detesta asa cum am sa o fac si eu. E noapte, iubitule! E noaptea noastra, am asteptat-o atatia ani…intra! Uite, ma duc sa pregatesc paharele de vin rosu. Le-am cumparat special pentru noi. Am desfacut si vinul, intra! Mi-e dor sa beau cafeaua cu tine! Mi-e dor de o dimineata in tricoul tau, mi-e dor de respiratia ta. Promit ca asta noapte nu voi ofta si nici nu voi reprosa ora tarzie! Promit sa nu-ti mai cer tuberoze in mijlocul iernii si promit sa te ascult. Voi vorbi putin si voi rade pentru amandoi.
       Se lumineaza de ziua. Nici corpul nu-l mai simt, nici lacrimi nu mai am, ai secat totul in mine asa cum vantul aspru de primavara seaca baltile neadanci. Ma uit pe geam si vad doar rasaritul! Candva il priveam impreuna de pe malul marii. Stiu ca noaptea asta ti-ai adus si tu aminte de noi si de plaja marii. Stiu ca ai regretat ca de dragul meu ai mers la mare, dar nu-i nimic, suntem chit, si eu regret ca nu am baut singura vinul. Acum e prea devreme sau…prea tarziu pentru vin! E liniste in fata casei, e liniste in tot orasul, e liniste in mine! De acum am curaj sa te uit! Nu o sa-ti spun adio ca in filmele de dragoste, dar amandoi vom sti ca a fost ultima noastra noapte!
      Te gasesc in fata usii, nervos, cu obrajii rosii, probabil rosii de incertitudinea de a te afla in fata mea. Te invit stangace inauntru in timp ce lumina zorilor imi amorteste gandurile.
- Am venit sa bem cafeaua impreuna…

Dintotdeauna acolo, bunica!

In 2013 am inchis cartea de povesti…prin toamna…atunci cand ultimul om care-mi mai amintea de copilarie a plecat.

E mijlocul verii, luna august. Curtea bunicii e plina de verdeata, de flori in toate culorile si de voie-buna. Bunica a aranjat o masa festiva, sarbatoreste 90 de ani. A dezgropat o sticla de vin vechi, a spus ca-l pastra pentru nunta mea, dar ca simte ca nu va participa si prefera sa ciocneasca acum un pahar. A preparat un lichior dupa o reteta doar de ea stiuta si a cerut un soi de cascaval care ei ii amintea de tinerete, spunea ca este cascavalul pe care bunicul il cumpara la zile mari. Recunosc, nu am gasit sa cumpar exact ce a vrut ea, nu mai exista pe piata, dar am luat o varianta asemanatoare. Si-a dat seama imediat ca nu are acelasi gust, dar s-a multumit sa-l vada asezat pe platou, langa alte bunatati preparate de ea. Bunica facea cele mai delicioase prajituri, insa anul acesta nu a mai facut, a preferat sa comande un tiramisu, invocand ca, de la o vreme, nu-i mai creste aluatul cum trebuie. Masa era aranjata impecabil, cum numai la bunica am vazut. A coborat din pod un set nou de farfurii, a pus paharele cele mai fine, de diferite dimendiuni, in functie de bautura pe care alegeam sa o servim. A facut 2 soiuri de friptura la cuptor si a incins gratarul. Ne-a uimit, stia sa faca jarul pentru gratar. Pana acum, doar tata facea asta, dar cum el nu mai era printre noi, bunica a luat rolul lui. Eram cativa la masa, atat cati am mai ramas dupa ultima numaratoare a Lui, eram eu, mama, verisoara mea si o matusa. Inainte de a incepe masa, bunica a varsat putin vin pe pamant, zicand ca si cei de dincolo trebuie sa guste din minunatia ei. Era vin facut de ea, la fel ca si tuica, ca si lichiorul, la fel ca toate cele de pe masa. Ma intreb si acum cum reusea sa le faca pe toate si sa nu oboseasca.
La masa ne-a povestit despre ultima confruntare al lui Nadal cu Federer. Il iubea pe Federer si-i urmarea toate meciurile. Chiar daca se uita si la fotbal si la lupte, tenisul era pasiunea ei. Apoi a vorbit putin de politica, a injurat de cateva ori conducerea si a mai turnat un paharel de lichior. Am pus muzica, a vrut sa asculte romante, ne-a povestit cum l-a cunoscut pe bunicul si ce casnicie minunata a avut. Ne-a sfatuit sa punem mult la incercare barbatul pe care vrem sa-l alegem ca sot.
Bunica, bunica era cea mai puternica femeie pe care am intalnit-o, mai puternica chiar decat un barbat. A fost invatatoare si, desi dura si severa, a fost iubita si respectata de toata lumea. Majoritatea oamenilor din sat au trecut prin mainile ei, multi ajunsi avocati la oras sau doctori peste hotare o sunau sau ii trimiteau felicitari la fiecare sarbatoare, neuitand sa-i multumeasca pentru directia ce le-a dat-o in viata. Bunica a fost un om foarte corect, a urmat in viata regulile impuse de tatal sau, strabunicul meu, cadru militar, reguli stricte, care nu lasau loc de compromisuri. A prins Al doilea Razboi Mondial, regele, comunismul si democratia inchipuita…a reusit sa ramana un om drept, un caracter puternic. Asta ne-a invatat si pe noi, sa ne atingem scopurile fara a calca oameni in picioare, pastrandu-ne demnitatea si moralitatea. Nu se dadea in vant dupa biserica sau dupa credinta in Dumnezeu. Respecta traditiile si obiceiurile pentru ca asa se cuvenea si nu pentru ca ar fi crezut intr-o viata de apoi. De multe ori am surprins-o criricandu-L pe Dumnezeu sau cerandu-I socoteala. Cu toatea stea, bunica a fost o emblema a satului sau.
Cand a deschis sampania ne-a spus ca este ultima oara cand isi mai serbeaza ziua si eu am stiut ca asa este. Am simtit asta la fel de mult ca si ea.
Eu cu bunica ma certam destul de des si de cele mai multe ori pentru ca percepeam complet diferit realitatea, cu toate astea, in ziua in care am vizitat-o, ultima zi in care bunica era inca bunica, mi-a cerut sa ma imbratiseze. Mi-a spus ca stie ca este ultima oara cand o face, mi-a spus ca ma iubeste…iar bunica folosea foarte rar acest cuvant. I-am spus ca am inceput sa scriu o carte despre viata ei si am nevoie sa fie sanatoasa pentru a-mi putea povesti trairile ei. Nu pot sa-i uit ochii albastri plini de lacrimi…stia ca niciodata nu voi mai termina cartea aceea. Am luat-o la spital, am facut tot ce-mi statea in putinta pentru a-i mai lungi timpul, am luptat pentru viata ei cum n-am luptat pentru nimeni, niciodata. In zadar…negocierea cu El a fost in zadar.
Noaptea aceea de asteptare, de asteptare a mortii…a fost cea mai trista noapte a anului 2013. Fumam in curte, era foarte frig, era ceata si ascultam cantecul cucuvelei. Era acolo, pregatita sa-si ia rasplata. Era aceasi cucuvea pe care bunica o gonea adeseori din pomii din curte. Acum o pandea, probabil satisfacuta de impotenta bunicii de a mai arunca cu pietre dupa ea. Nu puteam sta in camera langa ea, stiam ca si moartea, sub forma ei inchipuita, este acolo si asteapta momentul prielnic. Este atat de inimaginabil sentimentul acela…de…asteptare a mortii. Am trait multe morti, dar niciodata, pana atunci, nu am asteptat constient momentul.
Bunica avea totul pregatit, liste scrise de mana ei ne invatau ce avem de facut, printre batiste si prosoape noi gaseam scrisa cate o gluma de-a ei sau un sfat amuzant. Cate putere! Si-a oranduit intocmai momentul trecerii dincolo, avand grija sa ne dea si noua putere. In biletelele ei gaseam pasii inmormantarii. Bunica ingropase in cei 90 de ani multi oameni dragi si stia intocmai ce este de facut. Isi ingropase parintii, mai apoi sotul, fata cea mica, ginerele iubit…si de fiecare data ea era un stalp de sprijin. Acum era din nou langa noi si ne vorbea prin biletele.
A ramas o casa goala, o curte pustie, unde, in fiecare coltisor vad umbra bunicii, ea a fost dintotdeauna acolo si acolo va ramane.
A ramas o poveste nespusa, o carte nescrisa…

Caragiale se intoarce!

   Urbea X este acum Orasul Racari!
O scrisoare pierduta... sau o functie pierduta!

   Culmea, suntem in alt secol, alt mileniu, dar aceleasi caractere, aceasi gandire si lupta politica, aceleasi manarii politice cu alta culoare a partidului, toate acestea ne insotesc in urbea X... nu ne uimeste nimic, Caragiale ne este alaturi!

   Cine sunt noile personaje? Pai sa vedem...

   Zoe Trahanache- fosta si supranumita doamna directoare a unui liceu- se incadreaza perfect in aceasta tipologie, pai este o doamna, nu? Este tipul de dama care trece peste moralitate si principii de dragul unui post, de data asta lupta pentru propriul sau post. Zoe era cocheta, dar si doamna noastra, de cand cu "fonctia" poarta haina de blana, Zoe insa, era admirata de barbati pentru caracterul puternic si impunerea in fata tuturor, doamna noastra, insa este marioneta primarului. Acesta canta, ea danseaza! Dar, mai canta si doamna noastra, impreuna cu o alta "dama de societate", pe la petrecerile de partid; canta melodia "Azi am sa-mi crestez in grinda/ Jos din cui acum, oglinda..." melodie, care, se invata in clasele primare... dar, deh... doar o canta pentru primar, trebuie sa respectam nivelul! Este, ce-i drept, o luptatoare hotarata, pacat ca foloseste tertipuri murdare, si nedemne de o "doamna", pentru a ciuguli din frimiturile ramase de la masa vulturilor. Si ne oprim aici, nu vrem sa cautam si alte asemanari cu Zoe a lui Caragiale!

   Zaharia Trahanache- o fi el tipul incornoratului, dar la noi nu este cazul, sau mai bine zis: nu vorbim despre! Pai, cam cine ar fi Trahanache al nostru? Hai sa vedem, pai, "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol, si a altor comitete si comitii", cam cine ar fi el? Ati ghicit, domul primar, poate ocupa victorios locul acestui personaj. Pai el conduce si primaria si institutia scolara, el ia decizii in locul directorului de liceu, in locul Consiliul de Administratie, el e, vorba aia veche, "unul pentru toti!". Cat despre "comitetul agricol"... nu mai vorbim! Ilegal, l-a condus si p-asta, ca noi stim ca in calitate de primar, nu avea voie sa aiba si alta functie de conducere! Insa Trahanache al nostru este cult, ne demonstreaza asta prin multiplele citate de Gothe, Eliade, Radulescu sau proverbe postate, zproape zilnic, pe facebook-ul sau! El imprumuta si putin de la Tipatescu, e abuziv, dovada ca da jos din functie pe cine vrea el, e orgolios, tine el minte ca in copilarie Manole i-a fost profesor, pai hai sa-i aratam acum lui Manole ca noi suntem mai tari! Imbraca haina decentei si a integritatii morale, si, cand orasul doarme, o da jos si ataca! Tot de la Tipatescu ar prelua si aerul de june, de aventurier, ca ne aducem aminte ce invitatii abscene facea unei tinere domnisoare care l-a sustinut in campania de acum 4 ani.

   De Tipatescu nu mai vorbim, ca e pe sus, pe la judet... si e cam departe de urbea X, insa pe Nae Catavencu il regasim in micul nostru orasel, in haine de doamna! E mare doamna in primarie, ca in calitate de profesoara, praf a facut orele de franceza! Am fost multi elevii ei, si la orele de franceza, beam un suc la magazin, ca doar profa ni-l vindea! Cataveanca noastra scrie articole in ziarul local, ironice si josnice la adresa fostilor colegi de breasla si nu numai! Firea mahalagioaica, ipocrizia si parvenitismul caracterizeaza si de asta data personajul nostru! Diferenta este ca ziarul nu se mai numeste <Racnetul Carpatilor>, ci se numeste <Independentul de Racari>, eu, una, l-as numi <Racnetul Primarului> sau <Independentul Portocaliu>. Vorba aia, totul este vopsit in portocaliu, mai ramane doar biserica de pictat, sa speram ca nu mai au timp pentru asta! Primaria noastra portocalie, e fosta cladire a spitalului, a maternitatii... pai da-o incolo de sanatate, avem nevoie de spatiu sa parcam masinile de lux ale angajatilor!

   Pristanda- politaiul orasului, este perfect caracterizat in zilele noastre de adunatura din Politia Comunitara, pusi de primar in "fonctii" ca sa-i fie slujnici fideli. Nu e nevoie sa gandeasca, e de ajuns ca-s multi! Am vazut in multe cazuri ce nivel au sustinatorii domnului primar! Daca dam un search pe Google despre Pristanda, putem sa ne amuzam putin de asemanari. In aceasta categorie intra si fotograful ziarului, un monument de cultura si inteligenta! As propune un dans moldovenesc, pristandaua, primarul striga si comunitarii danseaza!

   Cetateanul turmentat... reprezentantul omului simplu, care se bucura de o atentie portocalie, sau mai nou, verde, este cel care preamareste primarul ca a facut parcuri, petreceri cu bautura ieftina si Vijelie! El este cel care nu se intreaba "Eu cu cine votez?", sau de ce voteaza, ci se duce, turmentat, la vot si pune stampila acolo unde i-a zis baiatul ala care i-a adus aseara o punga cu "d-ale gurii", ca vorba aia "scopul scuza mijloacele".
   Si uite asa, asemenea caractere desprinse din Caragiale, vreti sa ne mai minta si insele inca 4 ani! Nu-i bai, noi sa fim sanatosi, ca ciuma vine singura!

* Textul este un pamflet. Orice asemanare cu personajele si fapte reale este pur intamplatoare!

Despre fericire si iubire...cu tine!

     Sufletul pereche...uf, pe cat de greu il intalnim, pe atat de usor ar trebui sa-l recunoastem! Este ca si cum ne-am reintalni cu noi in varianta masculina, este ca si cum ne-am privi intr-o oglinda extraterestra. Este ca acel cutremur benefic, care reaseaza placile tectonice la locul lor si astfel, evita dezastre mult mai mari. Este ca atunci cand reintalnesti un parfum din copilarie sau ca atunci cand iti amintesti ceva ce habar n-aveai ca stii.

 Uitasem ce este fericirea, candva cred ca am stiut... dar a fost atat de demult... Unii zic ca se masoara in clipe, altii spun ca este intelepciunea de a te bucura de insasi viata, fara retusuri... Eu am inteles fericirea prin prisma durerii, a tristetii, a singuratatii... credeam, pana azi, ca in momentele de liniste sufleteasca eram fericita. Dar nu! Erau doar momente de impacare cu trecutul. Sunt ani de zile de cand nu am mai fost fericita, ani in care nu am mai iubit. Am dorit, am insistat, am pacatuit... dar nu am mai iubit. Sunt stangace, nu stiu sa scriu despre perfectiune, despre fericire, despre implinire... asa ca voi scrie despre tine! Tu, tu esti raspunsul rugilor mele... Si da, cateodata primim mai tarziu pentru a pretui mai mult... Mi-e rusine sa cred ca merit, dar mi-e frica sa spun ca nu merit! Privirea ta o cunosc dintotdeauna, vocea ta am mai auzit-o undeva, tu nu trebuie sa-mi spui nimic, iti inteleg gesturile, iti simt inima... ne cunoastem de-o eternitate de ani...  Tu m-ai redesenat, bratele tale mi-au dat viata, te-am auzit soptindu-mi iubirea intr-o limba straina mie dar totusi atat de cunoscuta. Ingenunchez in fata ingerului care te-a invatat sa zambesti, ingenunchez in fata Lui pentru sufletul cu care te-a binecuvantat. Te-ai nascut departe de mine si m-ai cautat. Te-am asteptat. Cultura ta imi remodeleaza traditiile, principiile tale ma intaresc. Invat sa-ti spun in toate limbile pamantului ca <te iubesc!>

Tu stii cine esti?

     Cum sa te numesc? Femeie? Nu, nu esti femeie... inspiri mila si dezgust! Nici tu nu cred ca stii cine esti! Cum ai putut sa fii confidenta mea si pe furis sa-mi devastezi iubirea, cum ai putut sa ma incurajezi sa arunc la gunoi barbatul pe care il iubesc si in tot acest timp tu sa-l culegi de pe jos si sa-l cureti cu atata sarguinta? Crezi ca-ti va multumi? Speri ca te va iubi? El e doar un... mascul care isi completeaza lista trecerii prin viata, el crede ca puterea, realizarea si succesul constau in cat mai multe nume goale pe o foaie plina. Varsta ta are o imaturitate si o naivitate ciudata! Oare oglinzile tale deformeaza realitatea asa cum face si mintea ta? Oare nu ai trait adolescenta la timpul ei? Oare singuratatea si tristetea si intunericul caminului tau ti-au umbrit gandirea? Nu este niciodata tarziu sa iubesti... dar nu iubi ce este al meu prin propria-mi definitie! Unde este ratiunea unei femei care vrea sa-si educe copiii moral si decent? Anii care au trecut peste tine si-au lasat amprenta negativ. Oare esti oarba? As prefera sa cred ca esti oarba si nu proasta cat sa te lasi inselata intr-un mod josnic doar pentru o noapte de amor... Visele, visele tale ma fac sa plang, dar nu de emotie... ci din compasiune... Sunteti doi actori extraordinari dar v-ati ales foarte prost spectatorii... Este o piesa de teatru ieftina, de prost gust... mi-ati lasat un gust amar si nu as vrea sa-l impart cu nimeni! Tu, tu, femeie care vrei sa primesti afectiune si atentie... de ce le cauti in lumea mea? Lumea ta e chiar asa putina si urata? Tu, care ti-ai creat o imagine absurda, telenovelistica asupra iubirii, de ce ai intrat in lumea mea cu bocancii tai murdari de ani de zile de tristete si monotonie si ai crezut ca-mi poti fura speranta? Nu ai ce face cu speranta... mai multe rani iti va lasa!
      Esti mai goala si mai trista ca o epava uitata intr-un port inchis! Esti ca o balta pe care vantul rece si uscat a secat-o... se vede doar noroiul! Stii cum ma simt cand te privesc? Ca si cum as privi un peisaj de toamna tarzie... copaci goi si frunze moarte, frunze care se arunca la picioare, sfarsite, galbene si uscate... iar eu le calc... la mine vine primavara... 

Sunt inca departe de mine...

                Cum poti sa ma vezi atat de frumoasa cand eu sunt atat de trista si palida si ravasita? Cum poti sa-mi vezi ochii sclipind cand sunt atat de plini de lacrimi? Cum vrei sa ma vezi razand cand in mine mor sentimente, cum vrei sa ma vezi alergand in bratele tale cand eu cu fiecare ceas ce trece ingrop o amintire? Eu schiopatez din vina mea, sunt mai saraca ca niciodata, mai goala si mai rece... nu pot sa fiu ce iti doresti... si nu, nu e el cel vinovat, eu sunt si insistenta mea de a iubi a doua oara... Iti dau privirea mea, te vei scalda in valurile ei, iti dau buzele mele, dar nu-mi cere si sarutul, iti sunt datoare cu mii de zambete, dar nu-mi cere si sa fiu fericita... Stiu ca dimineata te vei trezi cu parfumul pielii mele in palmele tale, dar nu stiu ca pot sa-ti dau si imbratisarea... Sunt prea departe de mine...

Tu, minune!

         Frumusetea sufletului tau, puritatea privirii tale, intelepciunea vorbelor tale... tu... tu dai sens trecutului meu, tu dai culoare lacrimilor mele, pui aroma toamnei in prezentul meu... imi incununezi fruntea cu palmele tale, transformi zambetul meu intr-un sarut prelung... Cine esti? De ce ma adori? Nu te merit... cateodata mi-e frica... oare tu imi vorbesti? Parfumul tau... o Doamne, parfumul tau ma sperie... ma ingrozeste, dar ma face sa inchid ochii si sa-mi doresc sa te patrund! Vreau sa te prind de mana si vreau sa te intorc din prapastia in care vrei sa sari... dar ma opresc... mi-e frica, daca ma apropii prea mult voi sari cu tine...
         De cateva secunde, sunt fericita! Iti multumesc pentru rabdare si pentru lacatul de fier cu care am inchis cea mai trista si urata poveste de dragoste din viata mea. Ma simt ca un pescarus, sunt libera si iubesc marea... iar tu, tu esti imensitatea cerului meu.

Bărbatul cu chitară

     Un perete imens din sticla desparte camera calduroasa de nametii de afara! O padure alba, adanca se intinde in fata mea, o liniste asurzitoare in casa, o viata intreaga de trait afara, printre fulgi si bulgari de zapada! Il vad, il admir, barbat frumos, cu par negru! Se apleaca lent spre jar si arunca cativa butuci, privind melancolic scanteile ce sar. Pare a fi artist, pare genul care analizeaza lumea, alege ce-i place si tace mult, zambeste doar din dragoste si are privirea indiferenta pentru restul lumii. Pe jos vad urme de vin rosu varsat si scrumiera imbacsita de chistoace, fumeaza cu pasiune in continuare, imi plac buzele lui groase si felul in care duce tigarea spre ele, imi place glasul lui cand ma striga, dar ma infioara tacerea lui. E doar un barbat, poate un alt barbat, dar este un artist si un artist intelege dincolo de perdelele unui suflet gol, ratacit si pierdut in tristete. Pare perfect, dulce, atent la fiecare cuvant. Stau in prag si-l privesc; fredoneaza o melodie, bate ritmul cu piciorul, imi pare din nou atat de frumos ca ma ingrozesc de ce as putea simti pentru el. Ma vede, ma cheama langa foc si spune ceva nesemnificativ despre gerul de afara. Ii zambesc ca si cum l-as fi inteles si ma las langa el, incet, cu frica sa nu-mi auda gandurile! Desface o alta sticla de vin rosu si-mi aprinde tigara. E un domn dintr-o veche poveste, e o casa din alta lume, suntem doi straini, ma intreb si acum daca indragostiti! Ninge afara, usor se lasa intunericul, ne asteapta o prima noapte impreuna! Imi promite sa ma invete sa cant la chitara, ma fascineaza vocea lui autoritara, isi cauta cuvintele potrivite sa nu ma supere, el nu stie ca mi-e atat de greu sa ma supar pe felul lui de a fi! El nu stie ca poate nici nu voi avea timp sa invat sa cant o melodie intreaga. El nu stie cat de scurt mi-e timpul si cat imi doresc sa fac toate nebuniile lumii. Prinde chitara si o urca in bratele lui, devine misterios dintr-o data, inchide ochii si canta, canta atat de frumos si de trist, canta ceva ce nu cunosc dar imi place! Il ascult tacuta si ingandurata, ce ar zice el daca ar sti ca il ador? Poate ar canta o melodie mai vesela sau poate nu ar mai canta deloc! Nu vreau sa ma vada si ma retrag in spatele lui, nu l-as putea retine, nu l-as lasa niciodata sa se ghideze dupa un ceas, el nu poate fi restrictionat de alegerile mele, el merita libertatea de a-si alege singur destinul, de a-l conduce si de a-l trai pana la capat! Ii admir parul carliontat si spatele masiv, incerc sa-i ating pielea dar ma retrag cu frica! Nu cred ca am voie sa il ador! Ma prinde de mana si ma trage in bratele lui, ma vede speriata si-mi sopteste ca nu se intampla nimic, doar ma invata sa tin chitara intre maini! Ma cuprinde toata si zambeste, isi pleaca usor capul pe umarul meu si-mi atinge obrazul cu parul, incearca cateva acorduri cu mainile mele, insa eu sunt incremenita de dorinta carnala ce mi-o provoaca! Canta cu mine, in mine, pentru mine... Nu are degete lungi si cu toate astea mainile lui sunt atat de frumoase, de perfecte, sunt facute sa cante, sa atinga, sa sclupteze formele unei femei, sa picteze clipe de pasiune intr-un corp sarac de dragoste. Trezeste intrebari in mine, dorinte, dureri, pasiune. Zambesc si vreau sa uit ca maine mor! Renunt sa mai gandesc si ma las purtata de bratele lui in toate ritmurile lumii, buzele se ating si canta melodii uitate- unele necunoscute, corpurile se misca in acorduri de vals, tango, flamenco, rock si iar rock, este un barbat desavarsit si este al meu, il ador in toate limbile pamantului si refuz sa cred ca maine mor! Imi incurc degetele in parul lui carliontat, imi mangaie ochii cum n-a facut-o nimeni inainte. Acum chiar vreau sa traiesc viata in bratele lui, pe muzica lui! Deschid larg fereastra spre padure! E trecut de miezul noptii! Sar goala zidul si alerg desculta spre padure, ma arunc in zapada si ma invelesc cu ea. Ma zbat! Il iubesc! Vreau sa nu existe timp! Il privesc, iar e perfect, e gol si e perfect, vine agale spre mine cu un pahar de vin rosu in mana, ingheata langa mine repetand ca sunt superba; ce cuvant frumos, ce barbat frumos mi-l spune! Maine dimineata vom sorbi impreuna din cafeaua fierbinte si ne vom promite o dragoste fantastica... nu merita sa-l chinui, dar maine dimineata eu nu voi mai fi...

Am venit acasă, tată!

    

   Am venit acasă, tată! Am venit acasă, tată... La cină doar doua tacâmuri... te-am așteptat inconștient, am lăsat liber locul tău la masă, am sperat un zgomot! E surd colindul de afară, e rece pământul in zi de sărbătoare! Plec spre tine... e ziua Crăciunului si eu umblu prin cimitir, nu te caut acolo, dar ma sperie ultima amintire cu tine... acolo te-am lăsat, acolo te-am pierdut, acolo te-am atins ultima oară! Ce ironie! Eram obișnuită cu diminețile de Crăciun și de Paște din cimitir, dar acum se reîntorc in viața mea mai tragic, mai chinuitor, eu atunci te aveam pe tine... acum nu mă mai pot păcăli: pe tine nu pot nici măcar încerca să te înlocuiesc! Și casa... acea casă zgomotoasă, plina de viață, de toate animalele si florile, acea casă care strălucea de luminițe în zi de Crăciun, și câinii lătrau cu bucurie și lemnele trosneau in sobă și atâta voie bună în curte... acea casă e pustie, curtea e goală de viață! Nici un sunet nu mișcă liniștea asurzitoare, nici un câine nu mai aleargă, nici o pasăre nu mai zboară, au murit și plantele, aș fi dorit măcar un păianjen pe pereții reci să-mi țină companie. Aici chiar nu mai stă nimeni?! Am mers în grădină, te-am strigat, altădată răspundeai vesel dintre pomi... nu-mi găsesc rostul și știu că tu ai fi avut să-mi dai un motiv, un îndemn! Erai pentru mine cel mai bun exemplu de integritate, de moralitate, de bunătate, erai stâlpul meu, erai o icoană în fața căreia mă plecam cu mândrie. Te văd puternic, luând o decizie radicală si definitivă, te văd ajutând pe alții, te văd glumind și zămbind strengăreste, te văd muncind, te văd luptând pentru adevăr... E o imagine tulburătoare, e o lume care s-a sfărșit, e spaimă în jurul meu, e groază și frică si neacceptare în mine! Plecarea ta nu mai pot și nu mai vreau să o înțeleg! Am căutat răspuns cu fiecare moarte trăită, am încercat să-mi personalizez credința, am încercat uitarea, am scos forțe noi, puternice, dar am pierdut de fiecare dată... am ajuns la acea concluzie la care doar un bătrân poate ajunge. Sufletul a obosit, s-a îmbolnăvit...
      Azi am simțit că nimic nu mă mai leagă de trecut, azi am făcut curat în amintirile vechi, în amintirile cu păpuși și Moș Crăciun, le-am înlocuit cu amintirile tale... știi, azi am fost și eu Moș Crăciun pentru copiii fără părinți, am dat și ultima jucărie a copilăriei mele și am simțit pentru prima oară, după mulți ani, o bucurie imensă... Anul acesta nu am mai vrut să-l aștept pe Moș Craciun, ce dar ar fi putut să-mi aducă ca eu să mă bucur și să uit că am pierdut tot ceea ce era mai drag, mai frumos într-o viață, puțină și limitată, de om.
     La plecare o pisică îmi iese plângând în cale și mă alintă, o iubesc... era pisica ta, n-a părăsit casa, și ea te mai așteaptă, fără mâncare, fără căldură, abandonată, cu lăbuțele înghețate, își așteaptă cuminte și credincioasă stăpânul...

Iubesc sau posed?

      

   Barbatul...ca un teren agricol! Il vad, e verde, e roditor, e frumos...il vreau! Lupt sa il am, fac compromisuri, ma maschez, invat tactici noi de agricultor... Intru cu bocanci plini de noroi pe pamantul fertil, analizez recoltele anterioare...sunt bune! Il cumpar la pret mare pentru ca merita. Gata! Este al meu! Il posed! ... Si acum? Ce sa fac cu el? Recoltele anterioare nu-mi folosesc la nimic, imi dau seama ca nu pot cultiva ceea ce vreau eu; dar pamantul e negru, pot cultiva orice pe el... orice... dar nu ceea ce vreau eu, nu am clima necesara. Cultiv ce trebuie, cultiv ce vor altii... sunt mandra ca e al meu. Il posed! Agricultorii il invidiaza, eu nu. Cu siguranta al meu are rodul cel mai bogat, dar nu rodul pe care mi-l doresc, e rodul lui, al pamantului, e tot ceea ce el poate oferi mai bun! Ani de zile aceleasi plante, il sec...a devenit steril! Imi dau seama ca nu merita sa schimb cultura, eu pot, dar alt sistem de irigatii, alte masini agricole... nu merita! Pot avea un pamant si o clima perfecta in alta parte si acolo sa devin si eu mandra de recolta mea! Las in urma un pamant uscat, crapat, plin de ciulini si plante moarte... il dau in arenda cu gandul ca in viitor voi mai alerga, poate desculta, pe el. Plec! Caut! Pe drum o intrebare ma macina... oare eu stiu sa iubesc sau doar sa posed?

Testament: Iubire!

    
     Azi am murit! Nu, nu m-am sinucis, așa cum ai crede, tu m-ai lăsat moartă! Și am zgâriat cu unghiile hainele tale și am urlat în urma ta...dar tu, ce putere cosmică ai avut să mă lași aruncată la picioarele tale, cu visele sângerând, cu trecutul tăiat, cu mintea oarbă? Nimic din ce aveam de spus nu s-a mai zis, n-am auzit regrete, n-am ascultat rugăciuni, ai plecat străngăndu-mi viața în buzunarul tău! Am căutat să respir urma pașilor tăi, am făcut punte din carnea descusută de oase...și m-ai lăsat murind. Îți las testament agonia mea, îți las de plătit fiecare iluzie trăită, fiecare dorință neîmplinita, fiecare dorință amplificată de îmbrățișările tale, le vei plăti cu dobândă, căci eu le-am agonisit cu chinul trecutului meu. Îți las testament spaima ochilor mei, durerea brațelor mele goale de tine, îți las tabloul acestei zile să te însoțească în propria-ți moarte. Da, știu, nu-ți plac culorile lui, prea stridente pentru retina ta dilatată de o fericire inchipuită, nedemna de lumina gândurilor mele. Îți las pe pat amintirea corpului meu, a corpului meu uscat de atingerea ta. Umbra iubirii mele te va prăbuși pe scaunul din grădină. Acolo iti vei da duhul, in gradina rămasă împietrită de adierea promisiunilor tale, niciodată înfăptuite. Îți las testament slăbiciunile mele, obsesiile mele, cicatricile mele, greșeala de a nu te fi mințit, îți las testament oglinda în care mă priveai frumoasă, știu că o vei purta cu tine în dormitorul altei femei. Păstrează-mi, te rog, dorința de familie, ia-o și pe aceasta cu tine, într-o zi vei fi un tată minunat! Strânge resturile noastre și du-le pe malul mării, dă-le foc într-o zi de mai și zâmbește: ai câștigat în fața iubirii! Îți las ca moștenire nebunia mea, te va răscoli în nopțile egoiste ce le vei trăi în corpuri îmbâcsite de tandrețe, îți las moștenire credințele mele, va veni o zi când le vei căuta în praful discuțiilor cu mine. Să cauți în trecut frica mea de a îți spune te iubesc, o vei folosi cat de curând, atunci când, înspaimântat de sigurătate, vei vrea să oprești la tine orice femeie. Nu-ți las nimic din sufletul meu, din felul meu de a te iubi, nu-ți las libertatea și puterea de a mai alege o altă iubire, îți iau cu mine curajul de a mai plânge în fața unei femei, îți dau în schimb bucăți de imaginație, frânturi de perseverență și picături de fantezie. Îți cer să cauți pasiunea și dincolo de trup, îți impun să fii împăcat cu deciziile tale și-mi revendic dreptul de a te fi iubit. Nu pot să-mi cer orele înapoi, dar pot să-ți cedez tot timpul meu. Îți las testament goliciunea ideilor mele, îți las întrebări fără răspuns, îți las o dorință carnala ce nu vei putea să o îneci in mii de valuri, las în tine amprenta curcubeului din mare și dorința de a-ți spune te iubesc in mijlocul muntelui, îți las curiozitatea de a te săruta in ploaie și plec cu pofta de chitară, plec nebună, săraca, puțină. Lângă corpul târât până în ușă, îți las tot egoismul meu, umple-ți pumnii, vei avea nevoie de el puțin câte puțin, nici nu-ți vei da seama cât de ușor îl vei folosi! Ți-aș încredința și rămășițele mele, ai putea face instrumente muzicale, ai putea inventa acorduri din rana lor, dar nu voi face asta, frica ta de lume nu te va lăsa să fii artist! Pe măsuța unde-ți serveam cafeaua vei găsi firele de inspirație, ți le las și pe acestea, poate, într-o noapte de dor, îmi vei compune o baladă. Îți las testament un altar mucegăit, un cântec despre mine. Îmi iau cu grijă poverile de pe umerii tăi și-ți las în loc parfum de tuberoze. Ți-am băut cu sete tot vinul roșu din pahar și l-am înlocuit cu sudoarea așteptării tale, și toate cioburile fericirii mele ți le las testament, ai grijă, și eu m-am tăiat de mii de ori în vorbele tale! Îți las o viață testament dar nu îți las otrava mea, îmi strâng cu avaritate bucuria de a te fi iubit și-ți las în plete durerea de a mă fi atins!

Lectura placuta!

Nu mă pot decide dacă să te cumpăr sau nu! Ești un bărbat precum o carte, o carte cam scumpă, însă! Ești precum acea carte pe care nu o cumpăr de la prima intrare în librarie, acea carte care mă macină în drum spre casă și mă întoarce a doua zi, în aceași librărie, întrebându-mă dacă merită totuși să dau agonisiri de o viață pe scoarțele ei. Ești exact ca acea carte, mă întorc mereu să o răsfoiesc, dar nu am curajul să o cumpăr! Îmi place exteriorul, îmi plac culorile, lucește coperta, oricum aș întoarce-o, se potrivește în mâinile mele, dar nu știu ce cuprinde și mi-e atât de frică să o deschid! Ar putea fi o carte de istorie...și-aș cumpăra-o cu sfințenie, știu ca ar rămâne moștenire copiilor. Ar putea fi o carte de geografie...însă nu știu cât aș vrea sa alerg prin lume...și-ar fi prea scumpă doar pentru asta. Ar putea fi o carte de filozofie...dar are coperți mult prea lucioase pentru infinitul ce ar exista înăuntru. Nu! Nu o deschid! Ar putea fi o carte de rugăciuni...mi-ar fi frică de puterea cuvântului ce l-ar răsfânge asupra mea. Sau ar putea fi o carte de psihologie...s-ar putea juca cu slabiciunile mele și aș îngenunchea în fața ei. Ar putea fi o carte de muzică...și m-aș pierde în ritmurile ei! Ce bine ar fi să fie o culegere de matematică! Eu aș cumpăra-o cu drag, doar pentru a-i încercui problemele rămase nerezolvate! Dar o carte de matematică ar fi așezată în alt raft! Da, știu, e un roman de dragoste! Titlul e ambiguu, dar pot să cred că e de dragoste! Titlul mă roagă să o cumpăr. Citesc prefața...e acea prefață de bun simt ca a oricărei altă carți din librărie! Nu e suficient! O răsfoiesc de multe ori. Citesc cuprisul, câte capitole interesante, câte promisiuni. Citesc recenziile de la final. De ce? De ce recenziile cărții nu mă uimesc? De ce nu mă îndeamnă să te cumpăr pentru mine și doar pentru mine? Aș vrea să am timp să te pot răsfoi în liniște. Nu mă pot decide! Recenziile tale mă scârbesc, și cu toate astea aș vrea să te iau cu mine, să te pot citi in parc, în metrou, in pat sau pe malul mării, sau în vârf de munte! Mă uit iar la copertă, îmi place și totuși culorile sunt toxice pentru retina mea. Deschid aiurea cartea și citesc primul paragraf...îmi place, citesc al doilea paragraf...îmi place mai mult. Nu am timp să o citesc acum, dar aș plăti să-i aflu intriga. Dar e prea scumpă...dacă nu merită citită și eu voi pierde economiile, sau mai mult, voi pierde timpul! Nu! Nu pot risca! O las pe raft și ies pe ușă, mă învârt în fața magazinului și mă întorc la raft. O ating, mă atrage! O strâng la piept, îi sărut scoarțele. Simt mirosul filelor proaspăt scrise. Asta nu-mi place! Unele se lipesc între ele, au scrisul șters și miros usturător de tuș. Unele pagini au multe amprente negricioase, semn că cineva s-a grăbit să o citească. Sunt amprente peste tot! Cu manșeta încerc să șterg totuși coperta, dispar toate urmele curioșilor de dinaintea mea și o fac să lucească din nou! Dar unele pagini sunt lipite și nu le pot citit, au mai încercat și alții si au rupt foile. Da, lipsesc și câteva capitole! De fapt, lipsesc pagini din fiecare capitol cu nume de femeie. Finalul cărții are câteva pagini nescrise încă. Îmi place marketingul autorului! Dacă o voi cumpăra, voi putea la final să-mi las impresiile acolo. Am un creion cu mine, pot scrie ceva acum, repede, și să mă furișez spre ieșire să nu vadă nimeni că nu am cumpărat-o! Dar nu-i corect! Dacă nu o cumpăr nu o pot scrie, aș scrie greșit cu siguranță! Dar eu am doar un creion. Oricine ar putea, apoi, sterge urmele mele. Imi trebuie un stilou! Si totusi, cred ca merită să-mi asum riscul de a o plăti! Orice gust mi-ar rămâne, l-aș impregna apoi în foile ei, și le-aș putea zgâria, le-aș putea mototoli...ar fi ale mele! Le voi putea chiar rupe! Da...dar prețul e prea mare! Și chiar și așa, cartea pare să merite orice risc! Ce să fac? Să o cumpăr cu riscul de a rămâne săraca? Să merite oare acest sacrificiu? Abia am citit primele pagini! Minunat personaj dar autorul mă înspăimântă! Autorul se poate juca cu personajul lui și până la final îl va putea distruge! Și eu voi fi dezamăgită, nu-mi va plăcea finalul, dar chiar și așa, cartea ar putea fi buna! Ce să fac? O citesc! Oare mă voi bucura măcar de informație sau voi rămâne cu și mai multe dileme și frici? Nu știu, dar acum sunt curioasă să-i aflu întreg subiectul! Poate îmi va plăcea atât de tare că o voi reciti! Și dacă nu-mi va plăcea...o dau cadou! Dar mă fac de râs, are pagini rupte și texte înegrite! O ard! Da, o ard, dacă nu-mi place! Deci...ce să fac? O iau și mă așez confortabil pe un fotoliu. Cer o cafea și mă cufund în paginile ei! Sper să nu regret nici măcar timpul pe care i-l acord  într-o zi minunată de duminică când aș putea alerga pe malul mării. Sper să merite efortul de a-i traduce paragrafele scrise în limbi străine! Mai cer o cafea!

Un vis

      In visul de aseara erai imbracat in alb... asa cum imi placea mie sa te vad... erai printul din povestile pe care mi le spuneai adeseori, cand ma cuprindeai in brate si priveam cerul tarziu... M-ai mintit... povestile tale aveau toate un final fericit... si parca te aud spunandu-mi ca va fi un final fericit, tu esti parte din mine acum, esti doar in sufletul meu... dar ma astepti acolo... Tu iubeai muntele, eu adoram marea... in visul meu plaja calda, aurie se continua cu verdeata muntelui si florile, nepamantesti de frumoase, faceau cununa peste corpurile noastre... Dansam... tu nu stiai sa dansezi dar acum m-ai invitat la dans si petale albe si mov se scuturau... M-ai lasat sa te surprind in poze, ce ciudat... nu-ti placea inainte... si eu cu atat am mai ramas... Am alergat in mare, ma priveai si zambeai, stiai ca te voi stropi dar nu mai fugeai de mine... Si rochia alba s-a udat... marea mi-a astupat pletele blonde... ultima privire... mi-ai facut semn sa nu ma grabesc, tu esti acolo si ai timp sa ma astepti... tu ai tot timpul de care am eu nevoie acum...

     De dimineata am alergat pe malul marii. Speram sa mai gasesc bucati din umbra ta, speram sa mai calc pe urma pasilor tai. Speram sa mai fii acolo...azi-noapte erai...era doar marea, singura si surda...

Și dacă...

            Am murit atunci? Am murit acum? M-ai omorat si tu sau m-ai readus la viata? Continui sau incep? Cu tine sau fara tine? Vrei iubirea mea sau dispretul meu? E urata lumea ta... dar e mai urata lumea mea... fara tine... Ma rog pentru tine sau ma rog pentru mine? Cum sa uit? Ce sa uit? Cat sa uit?
             ( .... )
             Si daca el ma poate iubi mai mult ca tine? Si daca el ma poate face fericita? Si daca el ma va trezi intr-o dimineata cu un trandafir si, jucandu-se cu degetele in parul meu, imi va spune ca sunt totul in viata lui? Si daca el va alerga cu mine de mana prin ploaie? Si daca el va privi rasaritul sarutandu-mi fruntea si mangaindu-mi tamplele? Si daca el, intr-o zi de sfarsit de august, imi va umple prezentul de tuberoze? Si daca... Si daca nimic din ce am trait langa tine nu ma mai bucura si daca din povestea de iubire au ramas doar regrete, imagini dure intiparite vesnic pe retina, greseli si minciuni imposibil de iertat... atunci eu plec! Bagajul e deja facut si doar ma asteapta sa am curajul sa-l ridic. Am impachetat tot ce era frumos, fiecare cuvant sincer, fiecare atingere pura, fiecare privire calda... si este atat de usor bagajul meu! Si biletul e cumparat... si stiu ca in gara mea ma va astepta el, cu valiza colorata, cu lacrimi, cu emotie... dar eu insist sa pierd tren dupa tren... Mi-e frica de viitor, de mine, de el, de fericire... eu am invatat doar sa sufar si stiu doar sa pierd... si daca el ma intelege? Si daca el ma ajuta sa cred in prezent? Si daca el rade si plange cu mine? Si daca el e linistea sufletului meu? Si daca... si daca el n-ar exista... eu pentru cine as scrie?

Pentru și despre tine

  

  Esti un barbat precum o casa imensa pustie, o casa cu multe camere... goale. In multe dintre camerele tale nu intra niciodata soarele- nu are cine sa-ti ridice draperiile, la etaj miroase a mucegai, iar in camerele de la parter se simte parfum ieftin de femeie... Oglinzile tale reflecta pozitii obscene cu femei usoare, scarile incolacite sunt scluptate cu orgasme si saliva... Am urcat intr-o zi in mansarda... era praf si erau multe vechituri... tu le spui antichitati sau amintiri... nu am avut ce alege pentru a-ti redecora prezentul... Printre chistocuri de tigari cu urme de ruj si sticle goale de vin rosu, nu am gasit un <te iubesc> atat de sincer incat sa-ti fiu supusa menajera. Ai o camera pe care as dori sa o patrund, ar putea fi camera noastra, are vedere spre gradina, are icoane si ferestre largi prin care lumina sufletului meu s-ar juca in voie... dar tu, tu ai pierdut cheia... si lacatul trecutului tau atarna atat de greu... Vroiam sa-ti intru in casa pe ascuns, cu cheia de rezerva ce ai uitat-o pe noptiera mea in seara despartirii noastre, vroiam sa trag draperiile grele, sa strang cioburile petrecerilor tale, sa arunc lenjeriile damelor pe care cu placere diabolica le-ai colectionat, sa pun tuberoze la etaj si sa lustruiesc cu lacrimi scara incolacita... dar tu, tu ai crezut ca e prea mare casa casa si ai vandut-o... te-ai mutat cu sufletul gol si mintea pustie intr-un apartament luxos cu vedere la ferestrele din vitralii rosii ale bordelului de pe strada mea...

Din Piața Universității- KM 0

     Am fost in Piața Universității, am scandat alături de români, am strigat libertatea împreună cu ei, am plâns, am rămas cu gust amar si o tristețe inimaginabilă! Mă gândesc că și in  '89 aș fi iesit în stradă si poate aș fi murit pentru același ideal pentru care se luptă țara din nou, pentru libertate! Multi spun că cei de atunci au fost nebuni, au fost naivi... dar fără nebunia si disperarea lor nu eram noi azi aici, fără sacrificiul lor nu se putea; acea mascaradă de atunci a lăsat cruci dar si istorie! Chiar dacă au fost folositi, ma inchin în fata acelor eroi, patriotismul lor noi l-am pierdut!

     Am plâns când, întorcând capul in spatele meu, am văzut un bătrân. Avea păr rar, cărunt, cu mâna tremurândă isi stergea din când in când ochii înlăcrimati, iar corpul și-l sprijinea cu greutate si totodată cu îndârjire, intr-un baston vechi, cojit de timp! Avea, probabil, multi ani trăiti in chin si tristețe, avea, probabil, multe amintiri grele și dureroase, avea, probabil, un copil mort la Revoluție, avea probabil nevoie de medicamente, de pâine, de căldură, de sprijin, de recunoștință... Era singur si durerea din ochii lui mă rănea! Simt că s-a chinuit mult să ajungă acolo și să fie alături de poporul lui. Mă uitam cu rușine spre el, cu rușinea pe care ar trebui să o simtă cei care stau acasă si vor să schimbe "ceva". Era înalt, cândva fusese masiv, acum bătrânețea si boala l-au slăbit. Îl văd luptând in război, îl văd dorind recucerirea teritoriilor furate, îl văd insuflețit cu un steag in mână la revoluție, îl văd ferindu-se de gloanțe cu mândrie și devotament pentru țară... Face câțiva pasi in față, probabil vrea să vadă mai bine ce se întâmplă, si-l văd târându-si piciorul drept cu greu, cu siguranță fusese rănit intr-alta luptă pentru libertate! Plâng, imi vine să-l strâng in brațe si să-i sărut mâinile îmbătrânite! Datorită oamenilor ca el sunt mândră că sunt româncă, datorită patrotismului lor suntem astăzi liberi! Mă întreb ce simte el când vede atâta nepăsare in țară, atâția tineri plini de indiferență pentru viitor, mă întreb ce simțea atunci când lupta, în schimbul vieții, pentru întregirea pământului românesc, pământ pe care acum alții l-au prădat si l-au vândut ieftin, oare ce simte acum când sacrificiul lui a fost dezonorat? De unde atâta putere să lupte cu bătrânețea și cu regimul, acest regim care aruncă în lagăre oamenii ca el? Este un simbol pentru toți românii strânși în piața, este un monument de iubire pentru țară și mă înclin, umil, în fața lui! El poate mai are câțiva ani de trăit, dar dorește, cu aceași însuflețire de acum 70 de ani, să lase în urmă o țară curată, să știe că jertfa lui nu a fost în zadar!
     Plec de lângă el, am un sentiment de vinovăție neînțeles si mă așez pe o bordură! În fața mea, o familie se îmbrățișează! Femeia zâmbește ridicându-și capul către soț. Cu mâna dreaptă își strânge fata blondă în brațe, și sărutand-o pe frunte, îi spune, într-un amestec de mândrie si tristețe: "Acum 22 de ani eram tot aici, toți 3, tu nu știi că erai aici- și se atinge ușor pe burtă- mă simt de parcă ne-am întors în timp, nu s-a schimbat nimic!"

1 Decembrie

     De unde atata iubire pentru Romania? Si cum v-ati dat seama de asta tocmai astazi? Nu simtiti nimic pentru tara asta, ca daca ati simti, ati fi oameni! Toata lumea IUBESTE ROMANIA DE 1 DECEMBRIE! Ce va trezeste acest sentiment? Ca v-ati nascut aici? Asta nu e un motiv! Ca puteti sa o furati? DA! E o tara frumoasa dar nu e libera, e o tara bogata, dar noi suntem saraci, e o tara cu istorie dar noi avem sufletul si mintea goale de amprenta trecutului, e o tara aleasa de Sus, dar voi nu recunoasteti asta! Acum Romania este o tara cu pensionari imbolnaviti de sistem, cu spitale saracite de doctori, cu profesori aruncati la gunoi...  Daca ati iubi tara in care v-ati nascut, ati face ceva pentru viitorul ei, ca prezentul tot voi l-ati distrus, cu alegerile gresite, cu ipocrizia faptelor, cu nepasarea cuvintelor, daca ati iubi-o nu ati pleca sa fiti sclavi pe bani mai multi in alte tari... Sunteti egoisti! Daca pe stramosii nostri i-ar fi caracterizat acelasi egoism, azi nu aveam ce sarbatori, n-aveam nume, n-aveam pamant, n-aveam tara... Romania nu se schimba prin cuvinte, se schimba prin fapte... iubiti Romania, dar va rusinati de traditiile noastre si preferati americanismele, nu cunoasteti doina dar promovati muzica de import, va abandonati copiii si semnati petitii spre adoptia lor, aruncati animale in strada si semnati petitii sa nu fie eutanasiate, injurati minoritatile dar le oferiti drepturi...

Sunteti falsi, dar astazi sunteti patrioti!

     

Parfum de tei pe-o strada in Pitesti

      Azi am pasit pe strada ta, in orasul tau, am trecut pe langa usa ta, dar sunt ani de cand tu nu mai locuiesti acolo, si e ciudat...totul pare neatins de timp dar, totusi, nimic nu mai recunosc. Eu sunt in strada si astept sa te vad venind; te vad vesel, zambesti cu trecutul de mana, caci viitorul l-ai lasat in grija mea... te astept si tu intarzii, intarzii mai mult ca niciodata. Privesc spre fereastra, eu am inchis ultima geamul... si asa a ramas de atunci, nici cheia nu se mai potriveste, nici visele mele nu le gasesc... o amintire e prezentul meu! Bate vantul, teii se scutura... iti placea sa deschizi ferestrele larg si sa simti parfumul lor... Iti umpleai plamanii cu arome proaspete si zambeai cerului spunandu-ti, incet, ca il iubesti. Tu iubeai natura si animalele, pasarile si oamenii deopotriva, tu iubeai poezia si plimbarile, iubeai istoria si tara noastra, iubeai linistea si adevarul, ma iubeai pe mine... dar tocmai viata ta nu o iubeai!
    Bate vantul mai tare, flori de tei ma izbesc... tu ma cuprinzi in brate si ma alungi din strada ta. Te caut, te strang in pumn, ma zgarii, ma musti, ma arunci in viitor... Pe strada ta sunt singura, e noapte si ma cobor, infranta langa tei. Caut acum sa acopar urmele pasilor tai cu toate frunzele lor, sa pastrez caldura corpului tau... dar pamantul e prea rece... mi-a furat si ultima particica a existentei tale...


" Asa mor visele pe rand si noi zambim si ne uitam departe... sa nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune."
                        <Octavian Goga>