Un vis

      In visul de aseara erai imbracat in alb... asa cum imi placea mie sa te vad... erai printul din povestile pe care mi le spuneai adeseori, cand ma cuprindeai in brate si priveam cerul tarziu... M-ai mintit... povestile tale aveau toate un final fericit... si parca te aud spunandu-mi ca va fi un final fericit, tu esti parte din mine acum, esti doar in sufletul meu... dar ma astepti acolo... Tu iubeai muntele, eu adoram marea... in visul meu plaja calda, aurie se continua cu verdeata muntelui si florile, nepamantesti de frumoase, faceau cununa peste corpurile noastre... Dansam... tu nu stiai sa dansezi dar acum m-ai invitat la dans si petale albe si mov se scuturau... M-ai lasat sa te surprind in poze, ce ciudat... nu-ti placea inainte... si eu cu atat am mai ramas... Am alergat in mare, ma priveai si zambeai, stiai ca te voi stropi dar nu mai fugeai de mine... Si rochia alba s-a udat... marea mi-a astupat pletele blonde... ultima privire... mi-ai facut semn sa nu ma grabesc, tu esti acolo si ai timp sa ma astepti... tu ai tot timpul de care am eu nevoie acum...

     De dimineata am alergat pe malul marii. Speram sa mai gasesc bucati din umbra ta, speram sa mai calc pe urma pasilor tai. Speram sa mai fii acolo...azi-noapte erai...era doar marea, singura si surda...

Și dacă...

            Am murit atunci? Am murit acum? M-ai omorat si tu sau m-ai readus la viata? Continui sau incep? Cu tine sau fara tine? Vrei iubirea mea sau dispretul meu? E urata lumea ta... dar e mai urata lumea mea... fara tine... Ma rog pentru tine sau ma rog pentru mine? Cum sa uit? Ce sa uit? Cat sa uit?
             ( .... )
             Si daca el ma poate iubi mai mult ca tine? Si daca el ma poate face fericita? Si daca el ma va trezi intr-o dimineata cu un trandafir si, jucandu-se cu degetele in parul meu, imi va spune ca sunt totul in viata lui? Si daca el va alerga cu mine de mana prin ploaie? Si daca el va privi rasaritul sarutandu-mi fruntea si mangaindu-mi tamplele? Si daca el, intr-o zi de sfarsit de august, imi va umple prezentul de tuberoze? Si daca... Si daca nimic din ce am trait langa tine nu ma mai bucura si daca din povestea de iubire au ramas doar regrete, imagini dure intiparite vesnic pe retina, greseli si minciuni imposibil de iertat... atunci eu plec! Bagajul e deja facut si doar ma asteapta sa am curajul sa-l ridic. Am impachetat tot ce era frumos, fiecare cuvant sincer, fiecare atingere pura, fiecare privire calda... si este atat de usor bagajul meu! Si biletul e cumparat... si stiu ca in gara mea ma va astepta el, cu valiza colorata, cu lacrimi, cu emotie... dar eu insist sa pierd tren dupa tren... Mi-e frica de viitor, de mine, de el, de fericire... eu am invatat doar sa sufar si stiu doar sa pierd... si daca el ma intelege? Si daca el ma ajuta sa cred in prezent? Si daca el rade si plange cu mine? Si daca el e linistea sufletului meu? Si daca... si daca el n-ar exista... eu pentru cine as scrie?

Pentru și despre tine

  

  Esti un barbat precum o casa imensa pustie, o casa cu multe camere... goale. In multe dintre camerele tale nu intra niciodata soarele- nu are cine sa-ti ridice draperiile, la etaj miroase a mucegai, iar in camerele de la parter se simte parfum ieftin de femeie... Oglinzile tale reflecta pozitii obscene cu femei usoare, scarile incolacite sunt scluptate cu orgasme si saliva... Am urcat intr-o zi in mansarda... era praf si erau multe vechituri... tu le spui antichitati sau amintiri... nu am avut ce alege pentru a-ti redecora prezentul... Printre chistocuri de tigari cu urme de ruj si sticle goale de vin rosu, nu am gasit un <te iubesc> atat de sincer incat sa-ti fiu supusa menajera. Ai o camera pe care as dori sa o patrund, ar putea fi camera noastra, are vedere spre gradina, are icoane si ferestre largi prin care lumina sufletului meu s-ar juca in voie... dar tu, tu ai pierdut cheia... si lacatul trecutului tau atarna atat de greu... Vroiam sa-ti intru in casa pe ascuns, cu cheia de rezerva ce ai uitat-o pe noptiera mea in seara despartirii noastre, vroiam sa trag draperiile grele, sa strang cioburile petrecerilor tale, sa arunc lenjeriile damelor pe care cu placere diabolica le-ai colectionat, sa pun tuberoze la etaj si sa lustruiesc cu lacrimi scara incolacita... dar tu, tu ai crezut ca e prea mare casa casa si ai vandut-o... te-ai mutat cu sufletul gol si mintea pustie intr-un apartament luxos cu vedere la ferestrele din vitralii rosii ale bordelului de pe strada mea...

Din Piața Universității- KM 0

     Am fost in Piața Universității, am scandat alături de români, am strigat libertatea împreună cu ei, am plâns, am rămas cu gust amar si o tristețe inimaginabilă! Mă gândesc că și in  '89 aș fi iesit în stradă si poate aș fi murit pentru același ideal pentru care se luptă țara din nou, pentru libertate! Multi spun că cei de atunci au fost nebuni, au fost naivi... dar fără nebunia si disperarea lor nu eram noi azi aici, fără sacrificiul lor nu se putea; acea mascaradă de atunci a lăsat cruci dar si istorie! Chiar dacă au fost folositi, ma inchin în fata acelor eroi, patriotismul lor noi l-am pierdut!

     Am plâns când, întorcând capul in spatele meu, am văzut un bătrân. Avea păr rar, cărunt, cu mâna tremurândă isi stergea din când in când ochii înlăcrimati, iar corpul și-l sprijinea cu greutate si totodată cu îndârjire, intr-un baston vechi, cojit de timp! Avea, probabil, multi ani trăiti in chin si tristețe, avea, probabil, multe amintiri grele și dureroase, avea, probabil, un copil mort la Revoluție, avea probabil nevoie de medicamente, de pâine, de căldură, de sprijin, de recunoștință... Era singur si durerea din ochii lui mă rănea! Simt că s-a chinuit mult să ajungă acolo și să fie alături de poporul lui. Mă uitam cu rușine spre el, cu rușinea pe care ar trebui să o simtă cei care stau acasă si vor să schimbe "ceva". Era înalt, cândva fusese masiv, acum bătrânețea si boala l-au slăbit. Îl văd luptând in război, îl văd dorind recucerirea teritoriilor furate, îl văd insuflețit cu un steag in mână la revoluție, îl văd ferindu-se de gloanțe cu mândrie și devotament pentru țară... Face câțiva pasi in față, probabil vrea să vadă mai bine ce se întâmplă, si-l văd târându-si piciorul drept cu greu, cu siguranță fusese rănit intr-alta luptă pentru libertate! Plâng, imi vine să-l strâng in brațe si să-i sărut mâinile îmbătrânite! Datorită oamenilor ca el sunt mândră că sunt româncă, datorită patrotismului lor suntem astăzi liberi! Mă întreb ce simte el când vede atâta nepăsare in țară, atâția tineri plini de indiferență pentru viitor, mă întreb ce simțea atunci când lupta, în schimbul vieții, pentru întregirea pământului românesc, pământ pe care acum alții l-au prădat si l-au vândut ieftin, oare ce simte acum când sacrificiul lui a fost dezonorat? De unde atâta putere să lupte cu bătrânețea și cu regimul, acest regim care aruncă în lagăre oamenii ca el? Este un simbol pentru toți românii strânși în piața, este un monument de iubire pentru țară și mă înclin, umil, în fața lui! El poate mai are câțiva ani de trăit, dar dorește, cu aceași însuflețire de acum 70 de ani, să lase în urmă o țară curată, să știe că jertfa lui nu a fost în zadar!
     Plec de lângă el, am un sentiment de vinovăție neînțeles si mă așez pe o bordură! În fața mea, o familie se îmbrățișează! Femeia zâmbește ridicându-și capul către soț. Cu mâna dreaptă își strânge fata blondă în brațe, și sărutand-o pe frunte, îi spune, într-un amestec de mândrie si tristețe: "Acum 22 de ani eram tot aici, toți 3, tu nu știi că erai aici- și se atinge ușor pe burtă- mă simt de parcă ne-am întors în timp, nu s-a schimbat nimic!"

1 Decembrie

     De unde atata iubire pentru Romania? Si cum v-ati dat seama de asta tocmai astazi? Nu simtiti nimic pentru tara asta, ca daca ati simti, ati fi oameni! Toata lumea IUBESTE ROMANIA DE 1 DECEMBRIE! Ce va trezeste acest sentiment? Ca v-ati nascut aici? Asta nu e un motiv! Ca puteti sa o furati? DA! E o tara frumoasa dar nu e libera, e o tara bogata, dar noi suntem saraci, e o tara cu istorie dar noi avem sufletul si mintea goale de amprenta trecutului, e o tara aleasa de Sus, dar voi nu recunoasteti asta! Acum Romania este o tara cu pensionari imbolnaviti de sistem, cu spitale saracite de doctori, cu profesori aruncati la gunoi...  Daca ati iubi tara in care v-ati nascut, ati face ceva pentru viitorul ei, ca prezentul tot voi l-ati distrus, cu alegerile gresite, cu ipocrizia faptelor, cu nepasarea cuvintelor, daca ati iubi-o nu ati pleca sa fiti sclavi pe bani mai multi in alte tari... Sunteti egoisti! Daca pe stramosii nostri i-ar fi caracterizat acelasi egoism, azi nu aveam ce sarbatori, n-aveam nume, n-aveam pamant, n-aveam tara... Romania nu se schimba prin cuvinte, se schimba prin fapte... iubiti Romania, dar va rusinati de traditiile noastre si preferati americanismele, nu cunoasteti doina dar promovati muzica de import, va abandonati copiii si semnati petitii spre adoptia lor, aruncati animale in strada si semnati petitii sa nu fie eutanasiate, injurati minoritatile dar le oferiti drepturi...

Sunteti falsi, dar astazi sunteti patrioti!

     

Parfum de tei pe-o strada in Pitesti

      Azi am pasit pe strada ta, in orasul tau, am trecut pe langa usa ta, dar sunt ani de cand tu nu mai locuiesti acolo, si e ciudat...totul pare neatins de timp dar, totusi, nimic nu mai recunosc. Eu sunt in strada si astept sa te vad venind; te vad vesel, zambesti cu trecutul de mana, caci viitorul l-ai lasat in grija mea... te astept si tu intarzii, intarzii mai mult ca niciodata. Privesc spre fereastra, eu am inchis ultima geamul... si asa a ramas de atunci, nici cheia nu se mai potriveste, nici visele mele nu le gasesc... o amintire e prezentul meu! Bate vantul, teii se scutura... iti placea sa deschizi ferestrele larg si sa simti parfumul lor... Iti umpleai plamanii cu arome proaspete si zambeai cerului spunandu-ti, incet, ca il iubesti. Tu iubeai natura si animalele, pasarile si oamenii deopotriva, tu iubeai poezia si plimbarile, iubeai istoria si tara noastra, iubeai linistea si adevarul, ma iubeai pe mine... dar tocmai viata ta nu o iubeai!
    Bate vantul mai tare, flori de tei ma izbesc... tu ma cuprinzi in brate si ma alungi din strada ta. Te caut, te strang in pumn, ma zgarii, ma musti, ma arunci in viitor... Pe strada ta sunt singura, e noapte si ma cobor, infranta langa tei. Caut acum sa acopar urmele pasilor tai cu toate frunzele lor, sa pastrez caldura corpului tau... dar pamantul e prea rece... mi-a furat si ultima particica a existentei tale...


" Asa mor visele pe rand si noi zambim si ne uitam departe... sa nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune."
                        <Octavian Goga>

Umbra de Aprilie

   Nu obisnuiesc sa scriu poezii. Nu-mi place! Si va spun si de ce: eu vorbesc mult de felul meu si parca poezia nu-mi satisface pe deplin avantul creator! Atunci cand tac, inseamna ca analizez, si mai tac cand mi-e foarte sete si nici gandul unei lamai zemoase nu reuseste sa-mi umple gura de apa. Deci, in concluzie, nu prea tac! Vreau sa cred ca sunt un bun ascultator, insa prietenii nu-mi impartasesc parerea asta... Oricum, am scris toata polologhia asta ca sa-mi gasesc doar o scuza pentru faptul ca nu-mi place sa scriu poezii! Am scris totusi o chestie, candva, mult timp in urma si acum am prins curaj sa o public. Ce daca veti rade, eu mi-am scris bine prefata, nu?

Umbra de Aprilie

  Imbraca-te, iubire, in negru,
Otrava mi-ai suflat in trup.
Urla! Caci moartea-ti va raspunde,
Inchide ochii si oboseala mainii o va impreuna pe-a mea.
Sarutul putred a inclestat pe buze vinete...
Frigul tau m-a inghetat pe mine...
Tu nu mai esti? Sau eu nu mai sunt?


" Doar viata traita pentru altii este o viata ce merita sa fie traita! "
                                                                                               <Albert Einstein>

Exista si prezent?

          Prezentul... este atat de neinteles, ma gandesc ca nu exista de fapt prezent, totul e deja trecut, secunda pe care o traim acum este deja... trecut, nu putem macar intoarce o clipa timpul pentru a corecta ceva din trecut, pentru a retrai cum vrem noi acest prezent unic, pentru a pune intensitate in el! Cand spunem prezent ne alocam cu gratie un interval mult mai mare, jonglam infantil cu timpul crezand, inconstient, ca-l vom pacali... dar, fizic, matematic, nu gasesc semnificatia prezentului. Prezentul pare o operatie, deloc grea, in care adunam trecutul cu... zero! Daca l-am aduna cu o necunoscuta "n", am vorbi deja in viitor, si iar am pierde prezentul! Iar pe "n" nu-l putem defini pe un interval cu paranteze patrate, dar putem trasa, zambind, trist si ironic, limita superioara a acestuia la infinit... Si astfel putinul, ingustul, nostru prezent este doar o reflectare a trecutului cu putin vis, putina speranta de viitor. Mereu am spus si sustin in continuare ca ceea ce suntem in prezent suntem datorita trecutului nostru, el ne-a influentat definitiv si, in unele cazuri, irecuperabil caracterul, gandirea, forma trupului si a sufletului, suntem o amprenta a sa. Prezentul este o oglinda a amprentelor trecutului...da! imi place cum suna!
      Si astfel timpul ne ofera doar doua variante: trecut si viitor, dar daca am negocia secunda la vesnicie... am avea si putin prezent, spun putin, pentru ca nici vesnicia nu stim sa o definim, dar stim ca este putin mai mult decat o secunda! In falsul nostru prezent avem chiar si mici trairi de viitor, desi bizar, de multe ori ne traim viitorul mai mult ca prezentul si, culmea, desi nu-l cunoastem, acesta ne influenteaza inainte sa-l traim! Desi pare imposibil, fericirea sau tristetea falsului prezent, pot fi simtite cauza a unui vis din viitor netrait inca! Si atunci suntem definiti de trecut si franturi de viitor... si astfel... totul devine relativ!

     Viata noastra este un trecut updatat continuu, fiecare clipa se transforma in amintire instantaneu si istoria se scrie fara pauza...
     Trecutul este o ancora pe care o taram prin toate porturile vietii...