Insomnia din bibliotecă

     De fapt, titlul trebuia sa sune asa: <Insomnia din biblioteca mamei>, pentru ca eu nu am inca o biblioteca, desi tare mult mi-as dori sa nu mai scriu pe masa din bucatarie, ci inconjurata de carti, la un birou. Singura problema ar fi ca as afuma cartile din cauza tigarilor! Dar asta e! Trebuie sa-mi las si eu amprenta intr-un fel. De exemplu, mama si-a lasat amprenta pe toate cartile. Prima pagina poarta cuvintele latinesti "Ex meis libris"(Din cartile mele) si o semnatura cu un nume diferit de cel pe care-l poarta. Am intrebat-o de ce a semnat cu alt nume si mi-a zis ca numele ei nu i-a placut niciodata. Daca inundatia din anii '70 nu-i ineca toate scrierile, posibil sa le fi publicat sub acest pseudonim.

     Nu pot sa dorm! Priveghiul la care am asistat mai devreme mi-a dat peste cap toate credintele...din nou! Ma simt inconjurata de moarte sub toate formele ei si ma ingrozesc ca nu-mi mai pot aplica regula gandirii pozitive. Pe masa din fata mea de mai devreme statea, intr-un sicriu frumos- daca exista asa ceva- o fata de 31 de ani. De ce? Din cauza unei raceli netratate la plamani? Mai exista astazi asa ceva? Se mai moare in mileniul 3 din asa ceva? Se pare ca da si eu sunt socata! Este a doua moarte pe care o traiesc in acelasi conditii! Sa fie vorba si aici tot de destin? Orele petrecute in atmosfera aceea sumbra mi-au rasturnat complet ideile. Incercam sa rememorez basmul <Frumoasa din padurea adormita> si ma enervam ca exista basme! Sunt contra povestilor, a basmelor si a desenelor animate! Sa nu mai existe! Invatam de mici ca inviem cu un sarut si niciodata nu ajungem sa traim asa ceva! In basme moartea nu are nicio putere, dar in realitate, ea detine controlul vietii!

     Vreau sa citesc o carte. Trebuie sa citesc o carte! Ar fi cam singura scapare de mintea mea care imi produce ganduri tragice. Vreau sa-i dau de lucru cu ceva descrieri grele pe care ea sa le transpuna in imagini si astfel sa ma lase in pace. Il caut pe Camil Petrescu. Tin neaparat sa citesc tot ce a scris acest om minunat. In primul raft de jos dau de Bacovia, volumul Plumb. Nu! Nu Bacovia! E printre putinii poeti care m-a facut sa citesc poezie. Si acum imi amintesc de sangele care curgea de la abator si de ploaia bolnavicioasa care nu se mai oprea. Nu! Cu atat mai mult cu cat si afara ploua! Clar, nu Bacovia! Daca as alege poezie ar trebui sa-l aleg pe Ion Barbu (Dan Barbilian), poeziile lui codate si cifrate i-ar da de lucru mintii mele dornice de obsesii distructive. Mai departe: Hegel - Despre arta si poezie. Rad. Proza despre poezie! Nu! Trec in viteza peste volumele eminesciene, ocupa doua randuri pe un raft, sunt toate editiile, si cele foarte vechi si cele reeditate cu noua ortografie. Mama il iubeste pe Eminescu si mi-a transmis si mie sentimentul, dar, cu siguranta, si-a pierdut din intensitate! Sar de rafturile cu poezie nu inainte sa ma impiedic de Vasile Alecsandri. Nu de poezia lui, ci de teatrul lui. Am citit doar Chirita in Provintie si stiu ca mi-a placut mai mult decat poezia lui, desi Iarna lui Alecsandri o recit in gand la fiecare prima ninsoare. Il caut cu privirea pe Cosbuc, nu pentru ca l-as citi, ci pentru ca versurile poeziei Mama incep sa le resimt acum cu alta intensitate si incep sa inteleg de ce plangea mama cand citea poezia..."Cu tine doua fete stau/ Si torc in rand cu tine;/ Sunt inca mici si tata n-au/ Si George nu mai vine."  Ajung la Tudor Arghezi si-mi amintesc poezia De-a v-ati ascuns- in care moartea este vazuta ca un joc; tatal isi obisnuieste fiii cu plecarea sa definitiva asemuind-o cu un joc de-a v-ati ascunselea. Ma intristez, imi dau seama ca mintea mea castiga teren si orice as face gandeste macabru. Ca sa o distrag scot proza lui Arghezi Cu bastonul prin Bucuresti. Ma fascineaza ideea de a citi iar si iar despre batrana capitala, enorm de mult schimbata in mai putin de un secol. Trec de Nichita Stanescu si il intalnesc pe Blaga, Lucian Blaga - Restituiri. Sunt curioasa de carte, cu atat mai mult cu cat nu sunt poezii. Deschid si citesc alandala:
"Faci parte dintr-o lume normala cat timp in viata esti constient manat de dorinti, dar devii anormal cand in viata esti inconstient manat de aceste dorinti."

"A nu-ti respecta dusmanul inseamna a pierde o sansa de a-l invinge."
"Realitatea e vina unui basm"
"Tacerea este umbra unui cuvant."
"Toleranta fara margini este o cochetarie cu sinuciderea."
"Sa nu te certi cu oamenii mai mult decat cu tine insuti."
     Am dat mintii de reflectat si ma bucur ca este de acord cu ceea ce i-am citit. Am intrat in lumea romanului si primul soc a fost Marcel Proust- In cautarea timpului pierdut. Sunt socata de cele 13 volume dedicate acestei cautari, ma rog sunt 11, ca ultimele doua se intituleaza Timpul regasit. Nu cred ca vreodata o sa gasesc timp sa le citesc. In zilele noastre, timpul este comprimat, si daca cineva l-ar cauta cred ca l-ar gasi in mai putine volume, si... oricum noi nu mai suntem adeptii romanelor-fluviu din secolul trecut, nu mai avem rabdarea sa le citim si apoi riscam sa incepem primul volum si sa nu mai ajungem niciodata la ultimul. Ma enervez! Iar am ajuns la moarte! Ma intorc la Proust, el vedea timpul ca pe ceva distructiv, ma rog avea 2 viziuni, cealalta era mai pozitiva. Eu nu cred ca exista timp! Eu cred ca noi l-am inventat pentru a ne explica aparitia ridurilor si vindecarea ranilor. Ceasul nu semnifica nimic! E o dilema veche de-a mea pe care am tratat-o in nuvela Monolog cu Timpul si pe care inca o mai tratez in mintea mea.
     Ma inveselesc enorm cand il intalnesc pe dragul Ionel Teodoreanu. Imi aminteste de copilarie. Il furam din biblioteca si fugeam in fundul gradinii, sub alun, si-l citeam: La medeleni, Turnul Milenei, Lorelei. Minunate amintiri imi revin de pe malul Dambovitei. Acolo am citit Ciresarii lui Constantin Chirita si Spuma zilelor a lui Boris Vian si Iubire magica a lui Vasile Voiculescu. Lostrita stiu ca am citit-o mai tarziu, cand am studiat-o in liceu. Imi vine sa o trezesc pe mama si sa o imbratisez pentru mostenirea data. Ultima oara mi-a recomandat sa citesc Accidentul de M.Sebastian. E cartea la Bucuresti si regret ca nu o am cu mine. Desi...nu, nu regret! Vreau sa citesc nuvelele de inceput ale lui Camil Petrescu. Vreau sa-i simt evolutia scrisului! Insa, in afara de Patul lui Procust si Ultima noapte de dragoste/ Intaia noapte de razboi, nu gasesc nimic de-al lui! Ah! Ba da! Un volum de poezie! Nu! Nu si tu! Sunt terorizata de poezie si asta pentru ca in ziua de azi, oriunde intri dai de cate un poet. Toata lumea scrie poezie! Poezie proasta si ieftina! In fine, nu gasesc nuvelele lui si nici dramaturgia: Jocul ielelor, Act venetian, Danton... Multe carti au fost imprumutate si pierdute! O greseala! Cartile nu se imprumuta! E ca si cum ai da cuiva pe maini averea ta sa o cheltuie!
     In schimb, Marin Preda detine cu superioritate un raft intreg: Marele Singuratic, Delirul, Viata ca o prada si multe altele! Nu-mi place descrierea lui! Nici n-am reusit vreodata sa ma ating de volumul doi al Morometilor! Nu-mi place atmosfera romanelor lui si punct! Am zis ca daca vad filmul Cel mai iubit dintre pamanteni, o sa reusesc sa-l plac mai mult, dar nici asa n-a mers! Nu stiu de ce, dar nu l-am placut nici pe Creanga si nici pe Marin Preda! Culmea este ca sunt fascinata de satul traditional si de obiceiurile romanilor...dar...imi place satul lui Sadoveanu. Pe cat il detest ca om politic, ca figura sociala, pe atat il ador ca scriitor. Si satul si taranul lui Liviu Rebreanu din Ion si Rascoala imi plac! Dar aici e alta poveste. Liviu Rebreanu, e pe locul intai in preferinte, dupa Mircea Eliade. Mi-am facut motto de viata din credintele lui Apostol Bologa, personajul lui din Padurea Spanzuratilor ("Sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, caci numai asa vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea de afara.") si mai apoi port numele personajului feminin din romanul Ciuleandra. Dar astea ar fi nimic fara romanul Adam si Eva in care ma regasesc cu tot cu iubire. Dragostea, reancarnarea, cautarea sufletului pereche, cele 7 vieti...toate astea imi sunt credinte in viata de acum! Raftul lui Rebreanu imi da de inteles ca mai am inca multe opere de-ale sale de citit. Trec cu vederea mai departe: Cezar Petrescu, Ioan Slavici, Zaharia Stancu- cu cele trei mari volume ale sale Frigul, Vulpea, Roza care m-au speriat prin design si nu m-au indemnat niciodata sa le citesc! Mai departe!
     Pe George Calinescu l-am citit in Enigma Otiliei, Cartea Nuntii si Bietul Ioanide. M-a fascinat felul in care vedea iubirea si drama intelectualului postbelic. Iubirea Otiliei o intalnim din ce in ce mai des in timpurile actuale- justificata sau nu, iar drama intelectualului, a arhitectului Ioanide, un artist pana la urma, este tot mai accentuata in ziua de azi, poate doar putin modificat unghiul de reflexie. Si merg mai departe, trec cu rusine de Seneca- Petroniu, Dostoievski- Idiotul, Crima si pedeapsa, Emile Zola- Paradisul femeilor, Baudelaire- Florile raului- aici suna mai bine in franceza: Les Fleurs du mal. Imi amintesc ca am studiat (de suprafata) estetica uratului din opera sa pentru un eseu la filozofie in anul intai de facultate, eu fiind la Politehnica! Ce ironie! Ce regret am dus pe umeri 5 ani! Timp pierdut intre fizica, matematica, diode si alte porcarii de genul. In fine, se pare ca mintea mea a trecut de la moarte la dramatizarea vietii si a destinului. Ma intalnesc cu Victor Hugo- Notre-dame de Paris si Mizerabilii. Am vazut filmul Les Miserables si n-am mai avut curiozitatea de a citi cartea. La fel am patit si cu Anna Karenina a lui Tolstoi si cu Pe aripile Vantului a lui Mitchell Margaret. Ma bucur in schimb ca am citit Erich Segal - Love Story, cu mult inainte sa vad filmul. N-am mai putut sa plang la film! Intotdeauna voi recomanda cartea si nu filmul!
     Dragul de Paolo Coelho, e si el cu cateva romane in biblioteca mamei. Sunt cadouri de la mine. Ne place. E usor, e comercial si ne-a prins pe amandoua. Preferata mea este Veronika se hotaraste sa moara, insa mama n-a citit-o. Scot Jurnalul unui mag de curiozitate sa vad daca si-a lasat amprenta pe prima pagina. Ciudat! Nu scrie nimic! Langa il regasesc pe Julio Cortazar - Sfarsitul Jocului. O porcarie! Ma uit pe prima pagina: Ex meis libris. Dedesupt: pseudonimul ales si un numar: 1038. Ma reaintorc la cartile vazute: Bacovia- Plumb:124, Caragiale: 203, 204, Gib I. Mihaescu: 381. Imi dau seama ca mama si-a numerotat cartile, dar nu inteleg in functie de ce. Presupun ca in ordinea achizitionarii. Dar Cortazar e vechi si are numar mare! Nu se leaga! O voi intreba!
     O carte imi atrage atentia si o scot din raft: Friedrich Nietzsche- Asa graita Zarathusta. O deschid la capitolul Despre moartea vroita, pesemne ca mintea se amuza copios acum. Incep sa citesc:
" Unii mor prea tarziu, iar altii prea devreme. Preceptul "sa mori la vreme", ne suna inca prea ciudat. Sa mori la vreme - acesta-i sfatul lui Zarathusta. Dar cel ce n-a trait la vreme, cum ar putea sa moara la vreme? Mai bine nu s-ar fi nascut. (...) Cu totii iau moartea-n serios, caci moartea nu li-i inca sarbatoare. Oamenii nu stiu sa sarbatoreasca cele mai frumoase sarbatori. (...) Omul ce a stiut sa-si implineasca soarta, moare ca un invingator, de-o moarte care este a sa, inconjurat de cei ce-i sunt fagaduinta si nadejde."
     Ei bine, in sfarsit mintea s-a linistit. A functionat legea atractiei. Am atras ceea ce-mi doream: raspuns la moartea timpurie. Pun cartea in raft si il scot pe Sadoveanu. Volumul gros necitit, cu numarul 247: Locul unde nu s-a intamplat nimic, Demonul tineretii, Oameni din luna. Imi plac titlurile. O pun deoparte.
     Imi dau seama ca s-a luminat de ziua abia cand mama intra in biblioteca. Imi explica ca avea candva o fisa intocmita exact ca la biblioteca si din acest motiv sunt numerotate cartile astfel. Aflu ca ceea ce am cautat eu toata noaptea, se afla la mine in camera in mini-biblioteca creata de mine in copilarie. Acolo i-am strans toate cartile care mi-au placut sau pe care urma sa le citesc. Nu erau multe fata de ce mi-as fi dorit! Tot ce a scris Mircea Eliade (mai putin Istoria religiilor) era strans acolo. Ma uit cu regret. Am citit tot ce a scris Eliade, ba unele le-am citit si de 2 ori si inca le-as mai citi si a treia oara. Era si Camil Petrescu cu teatru sau. Il iau si decid sa invat sa scriu si eu teatru. Mama insa imi recomanda altceva si-mi promite a dupa ce voi citi acele volume, grele si mai mari ca o caramida, voi putea scrie dramaturgie: Eugene O'Neill - Teatru, nr 165. Il iau la pachet dar nu-i garantez ca il voi si deschide!
     Ma pun in pat si citesc prima nuvela a lui Camil Petrescu: Cei care platesc cu viata, nr 311. Are doar 20 de pagini mici. Nu ma impresioneaza cu nimic scrierea, insa imi dau seama cat de tare l-a obsedat pe scriitor razboiul. Este aceasi imagine a razboiului absurd, demitizat, cu oameni morti fara rost, intalnita si in romanul Ultima noapte de dragoste/ Intaia noapte de razboi. Cartea nu-mi da pace si adorm cand rasare soarele cu amarul ca nu-l pot intalni pe autor. Tare multe sfaturi si critici i-as cere! In nuvela Manusile, realizez ca personajul este tot un artist ca si in precedenta, la fel ca toate personajele lui Mircea Eliade si la fel ca toate personajele construite de mine pana acum. Of, artistii astia au impresionat mereu! Observ ca il macina ceea ce ma macina si pe mine: artistul care moare de foame in fata analfabetului imbogatit politic.