Durere femeiasca

Era totul alb in jurul meu. Voci ragusite rasunau infundat in departare. Simteam o lumina cum imi arde fata si tamplele. Ma fortam sa-mi recunosc corpul. O durere surda se zbatea in mine. Nu-mi auzeam gandurile si gatul ma ardea. Tipasem inainte. Nu, nu tipasem, racnisem pana la sange. Buzele zvacneau inca. Gustul sangelui era pretutindeni. Am incercat sa ridic o mana sa-mi sterg sudoarea, dar inca nu ma recunosteam. Mintea era goala. Goala ca mine. Incercam sa-mi dezlipesc pleoapele si simteam lacrimi desprinzandu-se de ele. Ma vad. O fata vanata, o privire necunoscuta, straina mie si pustie. Stiu. Imi aduc aminte de mine. De el. Inchid ochii. Musc buzele dar durerea nu ma mai copleseste. Am ramas o inima. Eu, singura, si un corp ce a pierdut o viata. Pe mana mea vad urme de sange. M-am zbatut probabil. Am vrut sa pastrez ce era al meu. Acum sunt eu. Singura. Fara viata. Incerc sa-mi aduc aminte un nume. Un nume sfant pe care-l alesesem. Stiam ca nu mai conteaza. Ca niciodata nu-l voi mai striga. Pumnul se strange involuntar. As fi vrut sa am puterea sa ma lovesc. Dar eu, eu nu mai sunt eu. Ma amintesc zambind. Ma amintesc fericita. Ma amintesc cantand. Acum, sunt doar un corp fara esenta. O voce imi spune ca sunt bine. Este o voce de om batran. Imi atinge mana si ma infioara. Ii vad halatul alb si dintii galbeni. Vreau sa-i zic ceva dar nu-mi pot misca buzele. Zambeste. Eu nu. Eu nu zambesc. Inchid ochii si adorm.

Prin geamul deschis se aud masinile gonind. Un aer inecacios se raspandeste in incapere. Ridic usor capul. A venit toamna. Corpul ma doare. Ma strange. Picioarele sunt inca amortite. Ma reconstruiesc din amintiri. Il vad pe el. Zambeste si-mi spune ca va fi bine. O ura nemaintalnita izvoraste din mine. Urlu. Rad. Urlu si iar rad. Ma smulg si vreau sa fug. Imaginea lui ma sufoca. Ma inunda. Vomit. Am mainile legate. Cineva imi face o injectie. Adorm din nou.

Ma intreb unde sunt. Unde au disparut toti? In mintea mea o multime de ganduri se aduna. Se lupta voci. Aud cuvinte noi. Primesc raspunsuri neintrebate. Ma chinui sa-mi amintesc de mine. Mainile mele parca au imbatranit si printre unghii gasesc fire de par. Eram blonda candva. Si el, el ma urmareste in continuare. Zambeste si-mi spune ca va fi bine. Ma ating cu frica. Aici a murit cineva. Simt din nou gustul amar, de fier, al sangelui. Stiu. A izbucnit durerea in mine. Cineva ma ia in brate si ma pofteste afara. Cad si ma ridic. Ma plimba iar cu un scaun. Acelasi scaun scartaind. Afara este el. Zambeste. Imi spune ca va fi bine. Mi-l amintesc fragmentat. Simt brate zmucindu-ma. Rad. Il privesc cu mila. Trebuie sa-mi spuna ca va fi bine...