Durere femeiasca

Era totul alb in jurul meu. Voci ragusite rasunau infundat in departare. Simteam o lumina cum imi arde fata si tamplele. Ma fortam sa-mi recunosc corpul. O durere surda se zbatea in mine. Nu-mi auzeam gandurile si gatul ma ardea. Tipasem inainte. Nu, nu tipasem, racnisem pana la sange. Buzele zvacneau inca. Gustul sangelui era pretutindeni. Am incercat sa ridic o mana sa-mi sterg sudoarea, dar inca nu ma recunosteam. Mintea era goala. Goala ca mine. Incercam sa-mi dezlipesc pleoapele si simteam lacrimi desprinzandu-se de ele. Ma vad. O fata vanata, o privire necunoscuta, straina mie si pustie. Stiu. Imi aduc aminte de mine. De el. Inchid ochii. Musc buzele dar durerea nu ma mai copleseste. Am ramas o inima. Eu, singura, si un corp ce a pierdut o viata. Pe mana mea vad urme de sange. M-am zbatut probabil. Am vrut sa pastrez ce era al meu. Acum sunt eu. Singura. Fara viata. Incerc sa-mi aduc aminte un nume. Un nume sfant pe care-l alesesem. Stiam ca nu mai conteaza. Ca niciodata nu-l voi mai striga. Pumnul se strange involuntar. As fi vrut sa am puterea sa ma lovesc. Dar eu, eu nu mai sunt eu. Ma amintesc zambind. Ma amintesc fericita. Ma amintesc cantand. Acum, sunt doar un corp fara esenta. O voce imi spune ca sunt bine. Este o voce de om batran. Imi atinge mana si ma infioara. Ii vad halatul alb si dintii galbeni. Vreau sa-i zic ceva dar nu-mi pot misca buzele. Zambeste. Eu nu. Eu nu zambesc. Inchid ochii si adorm.

Prin geamul deschis se aud masinile gonind. Un aer inecacios se raspandeste in incapere. Ridic usor capul. A venit toamna. Corpul ma doare. Ma strange. Picioarele sunt inca amortite. Ma reconstruiesc din amintiri. Il vad pe el. Zambeste si-mi spune ca va fi bine. O ura nemaintalnita izvoraste din mine. Urlu. Rad. Urlu si iar rad. Ma smulg si vreau sa fug. Imaginea lui ma sufoca. Ma inunda. Vomit. Am mainile legate. Cineva imi face o injectie. Adorm din nou.

Ma intreb unde sunt. Unde au disparut toti? In mintea mea o multime de ganduri se aduna. Se lupta voci. Aud cuvinte noi. Primesc raspunsuri neintrebate. Ma chinui sa-mi amintesc de mine. Mainile mele parca au imbatranit si printre unghii gasesc fire de par. Eram blonda candva. Si el, el ma urmareste in continuare. Zambeste si-mi spune ca va fi bine. Ma ating cu frica. Aici a murit cineva. Simt din nou gustul amar, de fier, al sangelui. Stiu. A izbucnit durerea in mine. Cineva ma ia in brate si ma pofteste afara. Cad si ma ridic. Ma plimba iar cu un scaun. Acelasi scaun scartaind. Afara este el. Zambeste. Imi spune ca va fi bine. Mi-l amintesc fragmentat. Simt brate zmucindu-ma. Rad. Il privesc cu mila. Trebuie sa-mi spuna ca va fi bine...

Iubire de copila

Pe tine te caut, te caut intre frunzele zavoiului, printre lacrimile mele, te caut pe malul copilariei mele, in amintirile mele. Si privirea ta o vad in fiecare primavara si vara si glasul tau rasuna in vazduhul dimprejur. Stii ca mi te amintesc de pe vremea cand eram doar o copila? Tu m-ai invatat sa calaresc, tu m-ai invatat sa impusc iepuri salbatici si tot tu mi-ai promis rasaritul soarelui. Tu m-ai invatat sa iubesc crinii. Si azi iubesc crinii. Pe tine te iubesc. Te iubesc altfel. Te iubesc ca pe un zmeu. Te iubesc ca pe un tata. Te iubesc ca un copil si te iubesc ca o amanta. Te iubesc si atat. Esti undeva intre rasarit si apus. Esti hipnoza din visul de dimineata. Esti nevoia de a fi linistita si impacata cu mine. Esti dorinta. Dorinta de a te imbratisa si atat. De a adormi in ochii tai. 

Dor de copilarie

Mi-e dor de copilarie. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de sarbatorile cu oameni. Mi-e dor de tine, tata! Mi-e dor de tine, mama! Mi-e dor de colinde si de Mos Craciun! De bradul impodobit peste noapte si de Lumina de Inviere. Azi, in nemarginirea secundei ce m-a inconjurat, v-am revazut pe toti. Acolo erau zambete. Erau imbratisari. Mirosea a sarmale si tuica fiarta. Si toti erati fericiti. Mirosea a pasca si cozonac si erati toti acolo. Ciocneati paharele. Promiteati un viitor viu. Azi, eu sunt aici si voi dincolo...

Dor de tata

M-ai lasat singura, tata!

Cand vine dimineata mi-e frica. E prea multa lumina si nu te mai pot simti. De ce rasare soarele in continuare? Eu nu am nevoie de el. Nici tu nu ai! Tata, dar de ce au crescut urzici salbatice in locul gladiolelor tale albe? Si de ce via nu mai rodeste? Nici trandafirii tai nu mai au parfum! De ce, tata? Stii, Dambovita creste, astupa malul. Mi-e frica, tata! Nu, nu mi-e frica de inundatie! Ape mari am mai vazut! Mi-e frica de urma ta! Se sterge, tata! Valul sterge pasul tau si eu nu il pot reconstrui. Nici nu stiu daca merit! Dar nu pot! Eu iubesc oamenii, cum tu m-ai invatat, dar nu pot iubi viata fara tine! Hai, tata, rodesc pomii! Regina Noptii are parfum si trifoiul va da floare. Hai, ca trebuie sa le culegi! E dimineata unei nopti prea calde de iunie. Tu acolo, eu aici. Salcamii tai s-au uscat si buruienile au invadat gradina. Invata-ma, tata, sa am grija de viata mea! Eu am ramas copil in urma ta. Sa stii ca in seara asta luna scade. Trezeste-ma si trimite-ma sa adun stir. Si cucuveaua aia inca mai canta. Tu stii de ce? Oare, de dor de intalnire? Gata, tata, plec la culcare. Ma intreaba mama de tine si nu stiu ce sa-i zic...