Noaptea liliecilor

Ma uit la ceas si gandesc ca ar trebui sa dorm. Este ora 02:00. Nu-mi pare rau. Noaptea de vineri este preferata mea. Imi pare a fi cea mai lunga si linistita noapte dintre toate. Inchid cartea, sting tigara si urc in dormitorul de la etaj. In casa asta nu mai sta nimeni. Candva, demult, aici locuia familia, dar azi nu mai sunt. Am ramas singur. Eu, gandurile si cartile mele vechi. Vin foarte rar aici. Doar atunci cand inspiratia imi da tarcoale si dorinta de a citi si reciti cartile prafuite din biblioteca ma domina. Nici biblioteca nu mai este ce-a fost odata. Multe din carti au fost roase de soarici. Acum nici ei nu mai vin. Cred ca s-au saturat de atata singuratate si pustietate sau poate si-au terminat de ros autorii preferati.

Desi este sfarsit de septembrie, noaptea revarsa un aer cald. Parfumul trandafirilor tarzii inunda curtea si-l simt inecacios...sau poate m-a cuprins pe mine oboseala. De obicei aprind toate luminile in curte, dar asta seara las luna plina sa-si indeplineasca misiunea. Si apoi, ar fi pacat sa nu-mi bucur ochii cu imensitatea verde ce ma inconjoara din toate partile. Lumina lunii ii da o culoare unica, greu de descris in cuvinte. Imprejurul meu este zavoi inclestat de liene si doar un rau il taie curajos. Poate si cateva oratanii de-ale locului. Vecinii sunt departe. Abia daca le percep luminile din locuinte. Insa asta seara asta este priveghi intr-una din case si luminile, toate aprinse, taie vazduhul mai puternic ca niciodata. Nu ma sperie apropierea de un mort. Chiar ma amuza ca tocmai in seara asta s-a intamplat. Ar fi avut atata timp sa moara si el si-a ales intocmai noaptea mea de vizita.

Aprind veioza si cu gesturi obosite imi pun pijamaua. Ascult cateva urlete de cucuvea si adorm. Un zgomot neinteles ma face sa tresar din somn. Simt inima batand cu putere. Ce sa fi fost oare? Raman atent, cu ochii atintiti catre geam, insa doar greierii raspund ascultarii mele. Ma uit la ceas. Dormisem pret de cateva minute. Atipesc din nou si zgomotul, de asta data mai profund, ma sperie din nou. Vine din pod. Mii de gherute par a zgaria pardoseala. Eh, pasarile astea! Si-au facut probabil cuib acolo. Oboseala imi lasa o moleseala absurda in corp si aleg sa inchid ochii. Dormeam profund cand a inceput razboiul in pod. Falfait de aripi si lovituri in zid m-au facut sa sar din pat. Aprind veioza nervos. Stiu ca pasarile dorm noaptea. Sa fie o turma de soarici? Nu, ca astia nu au aripi. Somnul mi-a fugit si aleg sa cobor in biblioteca sa fumez o tigara. Imi torn coniac in pahar si trag draperiile grele. Admir gradina batuta de luna. Pacat ca balariile au impanzit-o si nu ma pot plimba prin ea. Candva aici era o livada minunata. Pomii rodeau si iarba era frageda si moale. Randurile de zarzavat erau perfect aliniate si via inca facea struguri. In fine, ma amarasc degeaba. Vremuri apuse, oameni morti, casa rezistenta.

Ceasul indica ora 03:00. Ce greu trece timpul asta! Adorm. Un zgomot ca de scaun trantit ma trezeste din nou. Ale dracului pasari! Daca as avea o scara sa urc in pod sa le trimit in pustietate. Zgomotul se inteteste. Mi se pare ca seamana cu pasi de om. Pasi mici si atent calcati. Ma sperie asemanarea. As prefera pasarile. Un urlet de cucuvea se distinge, din nou, in apropiere. Transpiratii calde si reci ma trec pe sira spinarii. Imi simt pulsul zvacnind si inima zbatandu-se ciudat. Ce prost sunt! Ce om nebun ar locui in podul casei mele? Un ras natang imi schimonoseste fata. Iau o carte si incerc sa citesc. Pasii de sus si loviturile scurte si dese din perete nu-mi dau pace. Sa fie oare un strigoi? Sa ma bantuie sufletul vecinului mort? Nu mi-ar parea rau. Nu-mi displac companiile bune. Rad zgomotos si bat si eu in perete. Ba mai mult, ma urc pe un scaun si dau cu pumnii in tavan. Vacarmul se opreste. Ciulesc urechile si mai tare. Nimic. Pe semne am speriat bietele pasari. Pacat ca mi-am speriat si somnul. Ma uit la ceas: 04:00. Ma plimb nervos si greoi prin camera.

Freamatul incepe din nou. Din cand in cand seamana cu un scartait de usa veche. Cine stie ce o mai fi si in pod. N-am mai urcat acolo din copilarie! Si totusi, acolo se da o lupta! Disting chitait de soarici. Este bine. Tot e si asta o companie! Oboseala ma rapune si adorm din nou. O lovitura in geam ma sperie ingrozitor si sar din pat. De data asta nu mai pot crede in soarici si pasari. Raman intepenit cu ochii atintiti catre geam. In camera simt o zapuseala apasatoare. N-am realizat cand sentimentul de frica a pus stapanire pe mine. N-am mai simtit atata groaza de la ultima inmormantare la care am participat. Imaginile alaiului de nunta care conducea mireasa la groapa si toate acele simboluri intoarse mi-au dat fiori ani de zile. Iata ca spaima aceea s-a intors din nou la mine. Aprind luminile in toata casa si in curte si deschid larg ferestrele. Un stol de lilieci ametiti da tarcoale casei. Lumina i-a orbit si se invart in cerc. Ma linistesc. Ei sunt tovarasii mei din pod. Ceasul indica 05:30. Incredibil ce greu trece timpul in noaptea asta! Cobor si-mi fac o cafea tare. Soarele va rasari la 7. N-am incotro si trebuie sa-l astept. Doar asa voi putea dormi si eu. Nu pot sa ma supar pe haita de lilieci si nici n-am dreptul sa-i gonesc. Ei vin doar in casele pustii...