Ziua in care te-am intalnit

In ziua in care te-am intalnit, te priveam cu frica. Nu stiam cine esti si nu intelegeam de ce privirile tale ma surprindeau de fiecare data. Stateai la masa din fata mea. Iti luai cina cu delicatete ca si cum ti-ar fi fost frica sa nu te ranesti. Te priveam curioasa, ma priveai nestingherit. Privirile noastre s-au intalnit de nenumarate ori, s-au sufocat reciproc si apoi au cazut in pamant. Erai singur. As fi putut crede ca esti singur. Privirile tale insistente ma lasau sa cred ca esti singur. Imi atrageai gandurile atat de tare incat mintea mea era goala. Nu erai cel mai frumos barbat pe care-l intalnisem si nici pielea ta cafenie nu ma atragea si nici parul tau negru nu-mi placea. Apoi ti-am auzit vocea. Vorbeai o limba straina mie si cuvintele tale imi aminteau de o alta viata, de o viata cu soare puternic si dune de nisip. Apoi te vedeam invesmantat in alb, facandu-mi semn sa te urmez in mijlocul desertului. Si eu te priveam in continuare. Si tu ma strafulgerai. Am inceput sa plang. Vocea ta imi era atat de cunoscuta si mana ta o simtisem de atatea ori pe mijlocul meu. Am inchis ochii. Privirea ta ma taia. Oare simteai si tu la fel ca mine? Oare trebuia sa te intalnesc? Iti cautam zambetul. As fi vrut sa te cunosc zambind. As fi vrut sa stiu cum te strambi si ce te face fericit. Oare iti place culoarea rosie? Sau preferi negrul? Oare iti iubesti Dumnezeul tau la fel de mult cum Il iubesc si eu pe al meu? As fi vrut sa te cunosc de dimineata, atunci cand deschizi pentru prima oara ochii. As fi vrut sa stiu ce carte citesti seara, inainte sa te culci. Te priveam fara rusine. Fara sa-mi pot intoarce privirea. Simteam ca trecuse o vesnicie de cand ma aflam in fata ta si simteam ca stiu totul despre tine. Aveai gesturile atat de calculate, ca as fi putut crede ca esti inginer, insa felul in care tineai cutitul ma facea sa cred ca esti chirurg. Privirea, calda si taioasa in acelasi timp, pe care mi-o aruncai la fiecare inghititura si pumnul tau puternic ma faceau sa cred ca esti artist. Dar nu erai din lumea mea. Puteai fi doar un vanzator de vise care asteapta ca cele mai profunde dansuri sa se desfasoare in fata lui. Puteai fi de acolo, din tara piramidelor, din lumea urata a femeilor cu parul acoperit. Si totusi... tu erai altfel. In tine se amestecasere sentimente, intelepciuni stravechi si dorinte ucise, in tine se izbeau intrebari si amintiri vinovate. In tine gaseam libertate si bucurie deopotriva, gaseam suflet si datorie. Imi doream atat de mult sa-ti intind mana si sa te ating. Imi doream atat de mult sa-mi aud numele pronuntat de tine. Te-am vazut cand ai tresarit. Canta o melodie ce tie iti amintea probabil de lumea ta, de casa ta, poate de ea... Zambeai trist si ochii tai straluceau mai puternic ca niciodata. Ce rost ar mai fi avut sa te privesc in continuare? Ce rost ar mai fi avut sa ne intindem mana si sa ne spunem numele? Ce rost ar mai fi avut sa fi alergat pe malul marii, sa-mi fi cumparat tuberoze si ce rost ar mai fi avut sa invat sa-ti dansez, daca tu stiai ca alti ochi te asteapta fara sa-ti ceara socoteala? Te-ai ridicat de la masa si mi-ai soptit la ureche sa te iert. Apoi ai plecat fara sa-mi mai arunci o ultima privire.
In ziua in care te-am intalnit plangeai. Amintirile mele imi spun ca inca plangi. In ziua in care te voi intalni din nou vei plange. Voi plange cu tine. Vom plange amandoi.